UE / Nato

(DECLARAȚIE) Rusia nu a cerut o amânare a implementării Acordului de liber-schimb UE – Ucraina

Malmstrom a declarat că nu este "menţionată nicio amânare" a pactului din partea rusă, citând o declaraţie comună convenită la finalul negocierilor între delegaţiile Rusiei, Ucrainei şi Uniunii Europene (UE) potrivit căreia Acordul "va fi aplicat cu titlu provizoriu începând de la 1 ianuarie 2016".

Ministrul rus al Economiei Aleksei Uliukaiev a prezentat, potrivit comisarului european, o listă de îngrijorări ale Rusiei cu privire la Acord, care se află la originea crizei dintre Moscova şi Kiev, însă negocierile au avut loc, în opinia lui Malmstrom, într-o "atmosferă constructivă".

Rusia a evitat noi confruntări diplomatice cu Ucraina şi UE în negocierile tripartite de luni. Delegaţia rusă nu şi-a reiterat solicitările anterioare de amânare a intrării în vigoare a Acordului de liber-schimb dintre blocul european şi Kiev.

Uliukaiev a declarat pentru presă, la Bruxelles, că nu a ridicat problema amânării implementării Acordului începând de anul viitor.

"Părerea noastră este că perioada care a mai rămas este necesar să fie folosită cât mai eficient posibil", a declarat el, referindu-se la o înţelegere în vederea continuării negocierilor despre cum va fi gestionat Acordul astfel încât să răspundă îngrijorărilor Moscovei cu privire la impactul asupra firmelor ruse şi cu privire la acordurile comerciale pe care Kievul le are cu vecinii săi, foste republici sovietice.

"Nu au existat ameninţări", le-a spus la rândul ei Malmstrom jurnaliştilor. "A fost o atmosferă foarte constructivă".

Comisarul european a recunoscut că Ucraina este încă departe să îndeplinească condiţiile UE pentru a beneficia de toate elementele Acordului bilateral comprehensiv, dar a subliniat că Kievul face progrese în privinţa adoptării legislaţiei necesare şi urmează să plaseze într-o poziţie mai bună după şapte luni de reforme.

Ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin a declarat după negocieri că cel mmai importan rezultat este "înţelegerea" Rusiei a faptului că nu vor exista amânări ori amendamente.

În declaraţia comună, cele trei delegaţii confirmă că întâlnirile continuă la nivel de experţi, care urmează să raporteze miniştrilor în iulie asupra progreselor înregistrate în vederea soluţionării problemelor rămase în suspans.

Aceste negocieri comerciale au făcut parte dintr-o confruntare amplă între Moscova şi Occident, în urma anexării de către ruşi a Peninsulei ucrainene Crimeea şi susţinerii cu armament şi trupe a separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, acuzaţii pe care Rusia le respinge.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *