Politică

(DECLARAȚIE) Sindicatele din Moldova au compromis mişcarea sindicalistă

„Această ieşire a liderilor sindicalişti contravine filozofiei mişcării sindicaliste. Este pentru prima dată când sindicatele, care se află întotdeauna în opoziţie faţă de Guvern, acuma au ieşit să se expună de pe poziţia unui partid aflat la guvernare. În rest, mişcarea sindicalistă pare a fi inexistentă la noi. Demult nu am mai auzit ca sindicatele să organizeze proteste în care să ceară majorarea salariilor sau îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, a opinat politiciana.

Ana Guţu a spus că salută desemnarea de către preşedintele Timofti a candidaturii lui Ion Sturza pentru funcţia de premier. „Acest lucru înseamnă că a mai rămas un germene de activitate instituţională în Republica Moldova, că nu suntem un stat feudal, în care vine cineva cu bani mulţi şi ne dictează legile sale”, a spus Ana Guţu.

Ana Guţu şi-a exprimat speranţa că Ion Sturza nu va renunţa să prezinte în Parlament programul de guvernare. „Am speranţa că nu se va speria şi va prezenta programul. Acest program trebuie să-l cunoască şi cetăţenii, ca să ştie că mai există şi alte alternative”, a adăugat fosta deputată.

Ana Guţu a anunţat toamna trecută despre lansarea unui nou proiect politic unionist. Din grupul de iniţiativă care formează nucleul viitorului partid fac parte mai mulți politicieni, care s-au desprins de Partidul Liberal, înfiinţând Partidul Liberal Reformator, precum şi fostul deţinut politic de la Tiraspol, Ilie Ilaşcu.

sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *