Deconectări de apă în sectorul Ciocana şi în două suburbii
Totodată, furnizorul dă asigurări că specialiştii vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp, transmite IPN.
Astfel, începând cu ora 9.00 şi până la 17.00, în capitală va fi deconectată apa pe strada Nicolae Milescu Spătarul, 13, inclusiv cu fracţii şi pe bulevardul Mircea cel Bătrân, 20-26, inclusiv cu fracţii. Deconectările vor fi efectuate în legătură cu executarea lucrărilor planificate de înlocuire a două vane cu D-200 mm din strada Nicolai Milescu Spătarul, 13/2.
La fel, începând cu ora 9.00 şi până la ora 18.00, apa va fi deconectată pe mai multe străzi din localitatea Ghidighici. Este vorba despre străzile: Comuna din Paris, 1-3, Alexe Mateevici, Ştefan cel Mare, Viilor, Sfatul Ţării şi Drumul Bâcului.
Tot în acest interval de timp vor fi efectuate sistări şi pe străzile Fântâniţei şi Tineretului din oraşul Vatra. Deconectările sunt programate în scopul executării lucrărilor planificate de spălare şi dezinfectare a turnurilor de apă potabilă din localitatea Ghidighici.
Furnizorul îndeamnă consumatorii vizaţi să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada sistărilor.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii sunt îndemnaţi să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!