Dupa buclucul din fata parlamentului, sergentul Papusa a primit un concediu de o zi. El a hotarat sa foloseasca timpul si sa plece la tara sa-si vada parintii. Dar inainte de asta, le-a trimis o telegrama cu urmatorul continut:„Mama, zi-i tatei sa taie un carlan, ca vin acasa eu, sergent Papusa, erou de la apararea parlamentului”.De cum a coborat din autobuz, l-au inconjurat niste coplesi galagiosi.
– C-ce v-v-vreti, m-mai?, i-a intrebat, balbaindu-se, Papusa, caruia inca nu-i trecuse cosmarul din 7 aprilie.
– Vrem sa organizam o intalnire cu eroul apararii parlamentului, i-a spus unul dintre ei. – Directorul a citit telegrama si va cheama la scoala.
– Asa mai merge, s-a linistit sergentul si a pornit inainte cu alaiul galagios dupa el.
Sala de festivitati era arhiplina. Si copiii, si varstnicii – toti vroiau sa-l vada pe Papusa. Cand a intrat bravul sergent, lumea s-a ridicat in picioare. I-a sarit in intampinare directorul scolii, care l-a condus in prezidiu, l-a asezat pe scaun, dupa care a revenit in sala. Sergentul Papusa statea fata-n fata cu satul. Se lasa o liniste mormantala.
– Povestiti-ne, va rog, despre faptele dumneavoastra eroice, a spart tacerea directorul.
– Ce sa va spun, porni vorba Papusa. Eu sunt aparator al ordinii publice si o apar necrutator, zi si noapte.
Si iar s-a lasat linistea.
– Am auzit ca sunteti eroul apararii parlamentului, s-a ridicat un elev. Aveti vreo distinctie?
– E-e-e, noi toti am primit distinctii chiar de la presedintele tarii, a spus Papusa. Eu, de exemplu, am medalia „Scutul de fier” gradul I.
Bravul sergent s-a ridicat de pe scaun si s-a aplecat peste masa, lasand sa i se vada medalia: „Foarte multi dintre noi am primit scuturi de fiare…”.
Sala a izbucnit in aplauze.
– Se spune ca era strasnic acolo, interveni alt elev. – Nu v-a fost frica?
– Ba deloc, facu sergentul. Parca si acum parca stau in fata batalionului de romani inarmati pana in dinti, care venea drept spre mine. Proci s dorogi, ment poganii!, a strigat unul cu drapelul Romaniei in mana. Eu, vazand ca in cealalta mana avea un pietroi, m-am gandit intai la tara – la tara mea draga, care putea sa ramana fara eroi. Daca ma plesnea romanul cela cu piatra-n frunte, nu mai vedeam medalia asta.
– Dar ce inseamna ment?, a intrebat o eleva.
– Copii, ment… Asta-i o persoana foarte importanta care sta de paza in parlament.
– Dar ce inseamna poganii?, a intrebat altcineva.
– Asta inseamna ca atunci eu aveam pe umeri pagoane de sergent, iacata-le-s – si Papusa s-a aplecat din nou deasupra mesei, lasand sa i se vada si epoletii. Si, dupa cum va spuneam, gandindu-ma la tara mea draga, am zbughit-o sub un brad, ca sa fiu martor ocular la ceea ce avea sa se intample. De acolo am vazut totul. Si cine arunca cu pietre in ferestre, si cine scotea divane, si cine bea sampanie – totul absolut. Aveam o pozitie avantajoasa din toate punctele de vedere.
– Cu ce s-au terminat toate?, a intrebat invatatoarea de istorie.
– Ardea parlamentul. Cand am iesit de sub brad, in jur nu era tipenie de om. Cand colo, vine o limuzina cu ferestre intunecate. S-a oprit chiar alaturi. Din ea a iesit cel mai mare sef al meu, s-a uitat in jur si s-a apropiat de mine.
– Cine esti?, m-a intrebat el.
– Sergent Papusa! Am stat de paza la parlament, i-am alungat pe vrajmasi si stau de paza mai departe.
– Esti un erou!, a zis cel mai mare si a doua zi mi-a pus medalia asta la piept.
Sergentul Papusa s-a aplecat a treia oara peste masa, lasand sa i se vada medalia „Scutul de fier” gradul I.
Pana la autobuzul de ruta l-a petrecut toata scoala. Sergentul Papusa mergea in frunte vesel, dar totuna se uita cu teama in urma: „Dracu’ stie ce nazdravanii le mai trece prin cap acestor copii! Te pomenesti ca si ei ar vrea sa-mi arda vreo piatra-n cap!”.
Deodata, asa, din senin, cerul a inceput sa se intunece. Copiii s-au intors la scoala, iar sergentul Papusa ramasese in mijlocul drumului. Ca din senin, mai frate, porni o grindina, mascata, cat pietrele din caldaram…
