Economie

Deficitul public al Franţei a atins în 2009 cel mai ridicat nivel din istorie

Totodată, datoria publică s-a situat, la sfârşitul anului trecut, la aproape 1.490 miliarde de euro, nivel echivalent cu 77,6% din PIB, superior celui de 67,5% din PIB din 2008.
Degradarea deficitului public în raport cu cel din 2008 reflectă în totalitate efectele crizei mondiale, care a provocat diminuarea veniturilor fiscale şi a determinat guvernul să apeleze la cheltuieli suplimentare pentru susţinerea creşterii economice, au precizat ministerele Economiei şi Bugetului.
Guvernul a estimat în ianuarie că deficitul public va urca la 8,2% din PIB în acest an şi a indicat că are ca obiectiv diminuarea acestuia până în 2013 la 3% din PIB, nivel cerut de Comisia Europeană (CE).
Executivul anticipează, de asemenea, că datoria publică va atinge 83,2% din PIB în acest an, 87,1% în 2012 şi 86,6% în 2013. Totodată, autorităţile de la Paris mizează pe o creştere economică de 2,5% pe an începând cu 2011. Estimarea este considerată prea optimistă de CE.

Sursa: mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *