Actualitate

Deja peste 2000 de producători agricoli solicită subvenții de la stat

414 dosare, în valoare de peste 44,8 milioane de lei, sunt transmise spre achitare către Trezoreria de Stat. Peste 90 de dosare, în valoare de 57 de milioane de lei sunt transmise în inspecţie, iar aproape 1200 de dosare, în valoare de peste 160 de milioane de lei sunt în proces de examinare. Alte peste 300 de dosare, în valoare de aproape 50 de milioane de lei, sunt în proces de verificare şi urmează a fi introduse în Baza de date electronică a agenţiei.

În privinţa dosarelor depuse în anul 2014, rămase în afara finanţării, se constată că din 2250 de dosare de subvenţionare, în sumă totală de 228 de milioane de lei, au fost examinate şi expediate spre plată la Trezoreria de Stat 2200 dosare, în sumă de 205 milioane de lei. Din suma dată, în conturile agenţilor economici au ajuns 162 de milioane de lei, soldul urmând să fie finanţat în această săptămână.

Referitor la Suportul de urgenţă, prin intermediul AIPA au fost recepţionate dosare de solicitare a sprijinului financiar de la 862 de companii agricole pentru mere şi de la 317 companii pentru prune. Suma sprijinului solicitat a fost de 181 de milioane de lei pentru mere si 27 de milioane de lei pentru prune. Fermierii care au recoltat prune au primit compensaţiile integral, iar cei care au livrat la procesare mere – parţial, din cauza epuizării bugetului. MAIA a înregistrat, la finele anului 2014, 443 de gospodării agricole cu solicitări în suma de 72 de milioane de lei neachitate.
Pentru anul 2015, în cadrul Suportului de urgenţă s-a aprobat finanţarea pentru sumele depuse şi nefinanţate în anul 2014 pentru livrarea merelor, doar gospodăriilor care au în posesie până la 15 ha de livadă, conform deciziei Băncii Mondiale din procesul negocierilor. Din 4 septembrie, AIPA a început achitarea sumei de 37 de milioane de lei pentru 327 de agenţi economici, bani deja alocaţi de către Ministerul Finanţelor pentru plată. Cât priveşte suma de 45 de milioane de lei pentru 116 agenţi economici care deţin în posesie livezi de măr mai mari de 15 ha, o decizie în sensul finanţării acestora urmează a fi luată în această lună.

În perioada 1 august – 7 septembrie, AIPA colectează solicitările de sprijin financiar de la fermierii (persoane juridice/fizice) care au livrat în toamna anului 2014 struguri tehnici fabricilor de prelucrare, precum şi prune/mere doar de către persoane fizice (în anul 2014 au fost eligibile doar persoane juridice). Până la 1 septembrie, oficiile teritoriale AIPA au colectat în total 1324 de dosare, mărimea compensaţiilor solicitate fiind de 22,11 milioane de lei. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *