Cu alte cuvinte, monarhul francez nu a fost înţeles de cele două comunităţi, aparent diametral opuse, dar foarte similare, nereuşind să le convingă de beneficiile instituirii egalităţii în faţa legii, de necesitatea desfiinţării privilegiilor nobiliare, de avantajul libertăţilor economice, de utilitatea valorificării dreptului la proprietate, precum şi de importanţa exercitării suveranităţii poporului.
Această abordare a epocii napoleoniene – considerată drept prima tentativă de unificare a Europei moderne (fie şi sub hegemonia Franţei) – o evoc sub impresiile uneia dintre cele mai reprobabile emisiuni televizate pe care am urmărit-o. În fond, ediţia „Politica” din data de 16 octombrie 2014 reprezintă expresia discrepanţelor dintre două niveluri de asimilare a informaţiei, dar mai ales de percepere a unui model civilizaţional – cel european.
Rezumând, emisiunea s-a dorit a fi un pluton de execuţie, în care moderatorii i-au înlocuit pe călăi, iar cei supuşi oprobriului înscenat erau condamnaţi fără drept de apel (nu a fost prezent nici măcar un judecător constituţional, deşi numele unora a fost rostit în mod repetat). S-au utilizat toate armele propagandistice din dotare, fără a se emite măcar o judecată de valoare. Să-mi fie iertată aprecierea mai puţin eufemistică, dar aveam senzaţia că prezentatorilor li s-a dat comanda „FAS”, iar din „câini de pază ai societăţii” s-au transformat în „dulăi de companie” ai unor indivizi obscuri, cu aspiraţii de moguli de presă.
În continuare, voi încerca o demitizare a insinuărilor formulate cu privire la cea mai recentă hotărâre a Curţii Constituţionale din Republica Moldova:
1) Curtea subminează supremaţia Constituţiei
Deşi această acuzaţie nu este recentă, anumite grupuri reuşesc să o tot reactualizeze, conferindu-i conotaţia de „sabie a lui Damocles” la adresa Curţii Constituţionale. Deloc relevante par a fi motivele şi argumentele, întrucât ceea ce primează este discursul incisiv, abundenţa speculaţiilor, trivialităţile de mahala şi identificarea „inamicului”.
Paradoxal, unicului organ abilitat cu interpretarea legii supreme (conform articolului 135, al. (1), lit. b) din Constituţie) i se reproşează că îşi exercită competenţele, că nu este o instituţie amorfă, ci una pe deplin funcţională, capabilă să ofere soluţii variilor probleme cu care se confruntă societatea. Altfel spus, Curtea Constituţională este blamată pentru că îşi îndeplineşte misiunea de a garanta supremaţia Constituţiei (art. 134, al. 3).
Bineînţeles că există suficienţi actori politici interesaţi în compromiterea Curţii Constituţionale (şi mai ales a actualei componenţe, de altfel incomode), prin lansarea unor asemenea insinuări. Or, prin recunoaşterea Declaraţiei de Independenţă ca făcând parte din blocul de constituţionalitate, adică prin atribuirea unei valori juridice practice, nu doar declarative acesteia, Curtea nu a făcut decât să constate un fapt cât se poate de evident: statul Republica Moldova nu există din 29 iulie 1994, ci din 27 august 1991, iar actul fondator nu este Constituţia, care, de altfel, în Preambulul său (ce-i conferă legitimitate şi continuitate) este menţionat expres că derivă din „aspiraţiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, exprimate prin proclamarea independenţei Republicii Moldova”.
2) „Clauza de eternitate” a Declaraţiei de Independenţă – desconsiderare a suveranităţii
Acest aspect a fost tratat superficial şi tendenţios fie din necunoaştere, fie din rea-voinţă. Nu poţi să pretinzi că nu ai înţeles ceva dacă nici măcar nu ai ştiut despre asta.
Am asistat cu stupoare la încercările precare ale celor prezenţi la emisiune de a explica sintagma „clauză de eternitate” ca fiind o batjocură a onoratei Curţi Constituţionale la adresa cetăţenilor, întrucât plasarea acesteia între ghilimele i-ar atribui un sens metaforic şi ambiguu. Abordarea respectivă este inadecvată şi demonstrează o lipsă crasă de cunoştinţe în domeniu sau o distorsionare intenţionată. De altfel, ghilimele de rigoare au fost utilizate pentru a accentua că expresia nu le aparţine judecătorilor constituţionali, ci unuia dintre cei mai renumiţi teoreticieni normativişti – Hans Kelsen, corifeu al constituţionalismului european. Dacă distinşii domni care au îndrugat verzi şi uscate la emisiune vor binevoi să cerceteze echidistant acest subiect, s-ar putea să conştientizeze că o „clauză de eternitate” se aplică prevederilor Constituţiei care nu pot fi modificate sau amendate.
Cât priveşte perenitatea Declaraţiei de Independenţă, aprecierea Curţii este lipsită de echivoc: „Declaraţia de Independenţă beneficiază de statutul de „clauză de eternitate”, deoarece defineşte identitatea constituţională a sistemului politic, principiile căreia nu pot fi schimbate fără a distruge această identitate.” Deci dacă poporul suveran va opta pentru schimbarea identităţii constituţionale actuale – prin unirea cu un alt stat sau cooptarea unor subiecţi federativi – atunci va trebui adoptată o nouă Declaraţie de Independenţă. Până atunci, însă, se aplică conceptul de „clauză de eternitate”, întrucât „Declaraţia de Independenţă este un document juridic care nu poate fi supus nici unui fel de modificări şi/sau completări.”
3) Curtea a declarat neconstituţională aderarea la Uniunea Euroasiatică
Întâi de toate, nu te poţi pronunţa cu privire la ceva ce nu există. Actualmente, Uniunea Euroasiatică este doar un proiect în proces de constituire, ca urmare a acordului semnat la 18 noiembrie 2011 de către preşedinţii statelor fondatoare, al cărui obiectiv îl reprezintă crearea acestei structuri până în 2015. Organizaţia instituită (cel puţin pe hârtie) se numeşte Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Un alt aspect esenţial îl reprezintă faptul că obiectul sesizării la Curtea Constituţională a fost Legea Nr. 112 din 2 iulie 2014 cu privire la ratificarea Acordului de Asociere UE-RM şi nicidecum tratatul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală, care s-ar putea să fie excepţional, dar lipseşte cu desăvârşire.
Intuiesc că anumite pasaje din comunicatul de presă din data de 9 octombrie se vor regăsi în hotărârea ce urmează a fi publicată în Monitorul Oficial (spre dezamăgirea celor care invocau o „eroare redacţională”), însă înfrigurarea cu care subiectul este tratat denotă o tentativă nedisimulată de a schimba accentele, de a distrage opinia publică de la subiectele indezirabile şi deranjante pentru anumiţi concurenţi electorali. Unora le este mai convenabil să atragă terţe părţi în tumultuoasa campanie electorală, decât să se abţină de la asemenea tertipuri şi să aştepte publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.
Revenind însă la subiect, e limpede că unii au înţeles doar ceea ce au vrut să înţeleagă, lansând speculaţii tendenţioase şi pretând asupra unor acuzaţii maliţioase. Ad litteram, Curtea nu a făcut decât să reconfirme „orientarea spre spaţiul valoric democratic european” ca fiind „un element definitoriu al identităţii constituţionale a Republicii Moldova.” Dacă altcineva consideră altminteri, este liber să debiteze, cu precizarea că doar Curtea Constituţională poate intrepreta Constituţia şi, implicit, blocul de constituţionalitate, din care face parte şi Declaraţia de Independenţă (conform Hotărârii din 5 decembrie 2013). Ideal pentru unii ar fi fost ca unicul organ de jurisdicţie constituţională din Republica Moldova să-şi eludeze propria jurisprudenţă sau pur şi simplu să nu-şi desfăşoare activitatea în mod independent. Aşa sau altfel, Declaraţia de Independenţă cuprinde aspiraţia legitimă a poporului „de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene (…)”, de care nu puteau face abstracţie judecătorii constituţionali.
În principiu, fraza de la care mulţi au jubilat, dar şi mai mulţi s-au ofuscat este următoarea: „Astfel, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova nu numai corespunde identităţii constituţionale a Republicii Moldova, ci orice altă orientare contrară este a priori neconstituţională.” Prin urmare, citatul respectiv a fost în mod intenţionat distorsionat, deşi acesta nu cuprinde o referire textuală la Uniunea Europeană sau la cea Euroasiatică. Or, opţiunea europeană nu ţine de o anumită entitate supranaţională, căci geografic şi cultural Republica Moldova face parte din spaţiul valoric european şi nu poate fi disociat de acesta. Dacă în cadrul viitoarei Uniuni Euroasiatice se vor respecta drepturile omului, se va garanta supremaţia legii şi va funcţiona statul de drept, atunci şi aceasta va deveni o opţiune perfect constituţională. Analogic, dacă în Uniunea Europeană principiile democraţiei vor fi anulate prin instaurarea dictaturii sau a tiraniei, atunci această opţiune ar deveni una neconstituţională.
Până la proba contrarie, aştept publicarea în Monitorul Oficial a încă unei hotărâri istorice a Curţii Constituţionale.
Ion Mischevca
sursa: voxreport.unimedia.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
