Actualitate

Demnitari fără locuințe, dar cu conturi pline

Potrivit unui studiu, realizat de Asociația Adept, Demnitarul cu cele mai multe venituri, însă fără un loc de trai, este deputatul democrat Constantin Țuțu, care a declarat venituri și proprietăți în suma de 4,180,161 lei. El este urmat de deputatul comunist Oleg Reidman cu venituri și proprietăți în suma de 1,712,227 lei. Locul trei este ocupat de alt deputat democrat, ex-ministru Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, cu un venit și priprietăți de 1,470,028 lei.

Cealaltă parte a listei la fel este condusă de aleșii poporului. Trei deputați, aleși în 2014 pe lista PLDM, conduc topul demnitarilor cu cel mai mare număr de locuințe.
Astfel, deputatul neafiliat, Nae-Simion Pleșca deține cinci locuințe cu o suprafață totală de 1,213.7 m2, estimate la 4,193,498 lei. El este urmat de prim-vicepreședintele Partidului Popular European din Moldova, Eugen Carpov, în posesia căruia se află 4,5 locuințe cu suprafața de 400.4 m2 și estimate la 2,846,643.5 lei. Pe locul trei s-a plasat fiul ex-președintelui Republicii Moldova, Chiril Lucinschi. Acesta deține patru locuințe cu suprafața de 863.8 m2, iar valoarea lor este de 6,173,728 lei.




 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *