Politică

Democratul Adrian Candu dă asigurări că R. Moldova îşi va îndeplini toate obligaţiile privind lupta împotriva corupţiei

Declaraţia a fost făcută, ieri, 2 decembrie, în cadrul emisiunii „În PROfunzime”, după ce deputatul comunist, Artur Resetnicov, a spus că actuala guvernare nu are niciun drept moral să adopte legi anti-corupţie. 

Artur Resetnicov susţine că, chiar dacă au fost un şir de dosare cu probe privind implicarea în acţiuni de corupţie a membrilor fostului Guvern, condus de Vlad Filat, soarta acestor dosare nu este cunoscută, iar majoritatea miniştrilor au fost renumiţi în funcţie, şi se regăsesc în echipa actualului Guvern, condus de Iurie Leancă.

De cealaltă parte, democratul Adrian Candu a dat asigurări că Republica Moldova îşi va îndeplini toate obligaţiile privind lupta împotriva corupţiei şi reforma în justiție, care sunt şi o condiţie a Uniunii Europene pentru semnarea Acordului de Asociere. „Înţelegerea noastră este că nu ne oprim aici. În Parlament se află un pachet de legi anticorupţie, pentru a fi analizate, în a două lectură. Totodată, o să formulăm agenda parlamentară pentru sesiunea următoare”, a spus Candu.

Acesta a adăugat că o atenţie deosebită va fi oferită şi la implementarea în practică a reformelor.

Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, una dintre condiţiile esenţiale pentru semnarea acestuia este lupta împotriva corupţiei şi reforma în justiei.

Sursa: Inprofunzime.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *