Departamentul de Stat al SUA anunță că ar analiza luarea unor măsuri împotriva Rusiei în cazul Skripal
„Statele Unite iau în considerare o serie de opţiuni pentru a răspunde acţiunilor scandaloase ale Rusiei în Marea Britanie, atât pentru a ne demonstra solidaritatea cu aliatul nostru, cât şi pentru a trage la răspundere Rusia pentru încălcarea evidentă a normelor şi acordurilor internaţionale. Departamentul de Stat nu anunţă nicio acţiune astăzi, dar va lua măsuri şi va informa în privinţa acestora", a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert.
Vineri, o sursă din cadrul Administraţiei Trump citată de televiziunea CNN a precizat că „preşedintele urmează să primească o recomandare din partea consiliului său pentru Securitate Naţională privind expulzarea mai multor diplomaţi ruşi din SUA, ca răspuns la otrăvirea unui fost spion şi a fiicei sale în Marea Britanie".
Între timp, reprezentantul permanent al Rusiei la UE, Vladimir Chijov, susţine că atacul cu o substanţă neurotoxică asupra fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale în oraşul britanic Salisbury este „o poveste falsă folosită în scopuri specifice".
La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi ar fi fost atacaţi cu o substanţă neurotoxică. Rusia a respins toate acuzaţiile.
Marea Britanie, Uniunea Europeană şi SUA susţin că responsabilitatea Rusiei în atacul asupra fostului spion este singura explicaţie plauzibilă şi au cerut Moscovei să răspundă la toate întrebările în legătură cu acest caz.
Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a anunţat că Londra are dovezi potrivit cărora Rusia a dezvoltat agentul neurotoxic „Novichok", folosit asupra lui Serghei şi a Iuliei Skripal.
În 2006, Serghei Skripal a fost condamnat la închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu serviciul britanic de informaţii externe (MI6). Ulterior, acesta a primit azil în Marea Britanie.
Sursa: Mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!