Uităm că în Chișinău nu era apă caldă când am plecat, nu mai știm cine se ceartă cu cine, care politicieni s-au făcut de râs.
Și deodată Chișinăul devine casa cea dragă. Ne bucurăm ori de câte ori auzim ceva nou despre Chișinău. Vedem prin ziare poze cu Filat alături de Angela Merkel. Cum s-ar spune: toate par bune și frumoase, iar oamenii pe care îi întâlnești încearcă să îți spună ceva legat de Moldova sau de capitală, ca să îți demonstreze că sunt preocupați de locurile din care vii. Uneori îți povestesc despre prietenii lor din facultate, alteori te întreabă de unde izvorăște Nistrul.
Acum însă am aflat altă poveste, din gura unor oameni simpli, care sapă fântâni. Au venit și în satul tatălui meu să sape. Și au săpat până au dat de scoici. Marea Panoniei, spunea un vecin. Fântânarii au aflat că vom ajunge și la Roșia Montană, așa că ne-au povestit de niște oameni din Chișinău care au cumpărat lângă Roșia Montană pământul pe care se presupune că ar fi existat o așezare dacică. Vor să o reconstruiască, spun ei.
Iar cum legendele se țes ușor, am aflat în cinci minute cum cei care au cumpărat pământul fac parte dintr-o sectă din Republica Moldova. Toți acești sectanți se cred daci și vor să își refacă așezările lor. Ar fi primit chiar și aprobare de la papă. Iar oamenii de care vă povestesc au ajuns în contact cu moldovenii respectivi, fiindcă sunt printre puținii din zonă care sapă fântânile cu mâna.
Cât de fabuloase sau de realiste par aceste povești, nu contează. Contează cât de odihnitor e să auzi povești frumoase despre Moldova sau moldoveni. Să scapi de Băsescu, Ponta, Filat și ceilalți. Să stai la munte, sub umbra nucului și să asculți cât au plătit niște sectanți din Chișinău pentru o aprobare papală.
