Social

Deputații au ținut un moment de reculegere în memoria primului Președinte al R. Moldova, Mircea Snegur

Deputații au ținut un moment de reculegere în memoria primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, la ședința plenară de joi, 21 septembrie.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că Mircea Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova, iar trecerea sa la cele veșnice este o pierdere irecuperabilă pentru fiecare cetățean al țării noastre.

„Mircea Snegur va rămâne în istoria Republicii Moldova ca președintele care a adus Independența, Limba română și Tricolorul. Noi, cei de aici, suntem datori ca aceste valori, fără de care un stat nu poate fi numit stat, să le ducem mai departe”, a precizat șeful legislativului.

Parlamentarii au exprimat sincere condoleanțe familiei, prietenilor, tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat personal, precum și celor pentru care numele Mircea Snegur este istorie. 

Vă amintim că primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a decedat miercuri, 13 septembrie, la ora 23:30, din cauza unei boli incurabile.

Președinta Maia Sandu a solicitat declararea zilei de doliu național pe 16 septembrie și organizarea funeraliilor cu onoruri de stat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *