Deputaţii despre candidatul la funcţia de guvernator BNM: ”M-am uitat peste CV şi nu am văzut obiecţii întemeiate împotriva lui”
Deputatul Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, consideră că Republica Moldova nu a avut până acum un candidat mai bun pentru această funcţie. „Sperăm că Parlamentul va vota în componenţă întreagă această candidatură. De asemenea, sperăm să voteze şi Consiliul de supraveghere, care este un organ nou al BNM şi să înceapă lucrul în soluţionarea problemelor grave pe care le avem în sistemul financiar-bancar”, a afirmat Sergiu Sîrbu.
Deputatul liberal democrat, Valeriu Ghileţchi, a menţionat că în dimineaţa zilei de joi fracţiunea a avut o şedinţă în cadrul căreia s-a discutat despre candidatul la şefia BNM. Potrivit lui, deputaţii au decis să-l invite pe Sergiu Cioclea la o discuţie în cadrul fracţiunii şi după aceea va fi luată o decizie. „Prima mea impresie este una bună. M-am uitat şi peste CV şi nu am văzut obiecţii întemeiate împotriva lui. Mie mi se pare că de data aceasta am avut candidat mult mai bun”, a declarat Valeriu Ghileţchi.
Potrivit deputatului liberal, Lilian Carp, mai mulţi candidaţi au demonstrat capacităţi bune în domeniu şi profesionalism. „Sergiu Cioclea este unul dintre candidaţii potriviţi pentru această funcţie”, a declarat Lilian Carp, fără a menţiona dacă PL va vota sau nu.
Deputatul Partidului Comuniştilor, Oleg Reidman, a spus că are încă întrebări către candidat. „Am mari dubii faţă de recomandările care vin dintr-o singură sursă. Am dubii referitor la experienţa sa în domeniul politicilor monetare. Judecând după CV-ul lui, experienţa sa se referă mai mult la consultarea în sectorul bancar”, a menţionat Oleg Reidman.
Liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, a menţionat că a rămas impresionat de CV-ul candidatului la funcţia de guvernator BNM. Potrivit lui, după ce acesta va propune soluţii pentru asanarea situaţiei în sistemul bancar şi în funcţie de răspunsuri va fi adoptată o poziţie.
Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a anunţat în această dimineaţă, 3 martie, că Sergiu Cioclea va fi propus legislativului pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei. După anunţ, liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că deputaţii socialişti nu-şi vor da votul pentru el, chiar dacă Cioclea este o persoană profesionistă. Potrivit lui, orice candidatură care va fi numită într-o funcţie de conducere de către acest Parlament, din start se compromite.
sursa: ipn.md