Deputații și-au scos averile la vedere. Care deputat are cea mai scumpă casă?
Președintele parlamentului, Igor Corman a declarat un salariu de 168 mii lei, precum și o indemnizație de 16.7 mii lei. În timp ce soția acestuia a obținut un venit de 6300 euro (bursa doctorat Berlin). Potrivit declarației de venit, acesta a achiziționat în 2010 un teren intravilan în capitală, în valoare de peste 400 mii lei, iar din 2012 deține o casă de locuit de 2,2 mln. lei. Președintele parlamentului a mai declarat un autoturism în valoare de 13 mii de euro.
Vicepreședintele parlamentului, Liliana Palihovici a obținut în 2013 suma de 162,5 mii lei, în timp ce soțul acesteia a avut un salariu anual de 123,7 mii lei și o indemnizație de 21,6 mii lei. De asemenea, cei doi soți au obținut din vânzarea unui automobil suma de 50 mii lei. Ei dețin un teren intravilan la Durlești și o casă de locuit de aproape un milion de lei. Din 2013 dețin un automobil, iar din 2010 achită cele trei credite obținute în valoare totală de 800 mii lei.
Un salariu mai mare a obținut vicepreședintele parlamentului Andrian Candu – 182.021 lei. În 2013, acesta a obținut dividende de 827,7 mii lei. Deputatul deține un apartament în valoare de peste o jumătate de milion de lei și un autoturism înregistrat în Cehia. El a mai declarat 11 conturi bancare, dintre care 7 în străinătate (România, Austria, Cehia) și un fond de pensii în valoare de peste 117 mii de lei românești. Anul curent a obținut două credite bancare în valoare totală de jumătate de milion de lei.
Veniturile liderilor fracțiunilor din coaliția de guvernare
Liderul fracțiunii PLDM din parlament, Valeriu Streleț a declarat un venit salarial de 155,9 mii lei, în timp ce soția acestuia a obținut peste 130 mii lei. Potrivit declarației de venit Valeriu Streleț a obținut dividende de la compania de comerț pe care o deține – 3,22 mln. lei. Cei doi soți mai au trei terenuri în valoare totală de circa un milion de lei, un apartament de jumătate de milion de lei și altul în valoare de un sfert de milion, precum și o casă de locuit evaluată la 2 milioane de lei. Acesta a mai declarat două mașini, ambele în valoare totală de 1,6 mln. lei. Acesta are în cont peste 90 mii lei și 7000 euro.
Marian Lupu, liderul fracțiunii PD în parlament a obținut în 2013 un salariu în sumă de 172,8 lei, în timp ce soția sa a obținut venituri de 29 mii lei. Cei doi soți au un apartament în valoare de peste 1,2 mln. lei și un garaj. Ei au în cont peste 115 mii lei.
Liderul PLR, membru al coaliției de guvernare, Ion Hadârcă a declarat un venit salarial de 143 mii lei, precum și un venit de 22 mii lei din activitatea științifică, pentru royalty – 22 mii lei, o indemnizație de 14,5 mii, și valoarea totală a pensiei de – 47,7 mii lei. Acesta deține un apartament de 1,2 mln. lei, și o mașină de 7 mii de euro. Potrivit declarației de avere liderul PLR deține două întreprinderi editoriale.
Ce venit au liderii opoziției
Totodată, liderul PL Mihai Ghimpu a declarat un venit de 142 mii lei, în timp ce soția sa a obținut un venit de 109,5 mii lei. Mai mult, în 2013 Ghimpu a obținut dividende în valoare de 967,5 mii lei. Acesta a declarat un apartament în valoare de 580 mii lei și două autoturisme. Deține acțiuni la o companie petrolieră și 1/3 dintr-o companie de comerț.
Potrivit declarației de avere, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a câștigat în 2013 unul dintre cele mai mici salarii, în total – 88,77 mii lei. Totodată, fostul președinte a menționat în declarații venituri de 528,9 mii lei (dividende), precum și 155 mii lei – pensie și indemnizații. Acesta deține trei terenuri în raionul Dubăsari și patru la Budești, precum și: un apartament în valoare de 1,88 mln. lei, o casă de locuit la Corjova, o casă la Pârâta și un garaj în Chișinău. Are în cont 943 mii lei, 18 mii de dolari și peste 8 mii de euro. Deține acțiuni dintr-o bancă comercială în valoare totală de peste 5 mln. lei. Liderul comunist n-a declarat nici un autoturism.
Socialistul Igor Dodon a declarat un salariu de 146,8 mii lei, iar soția sa – 82.8 mii lei. De asemenea, a primit indemnizația de asigurare în valoare de 147,8 mii lei. Iar din vânzarea unui apartament a obținut peste 745 mii lei. Deține un teren intravilan, iar în 2013 și-a procurat o casă de locuit în valoare de 2,11 mln. lei, inclusiv terenul, și tot în 2013 a procurat un autoturism în valoare de 122,7 mii lei. Are în cont peste 55 mii de lei și aproape 3,5 mii euro. Tot în 2013 a contractat un credit în valoare de 1,47 mln. lei, scadent în 2028.
Cel mai mare venit salarial l-a înregistrat deputatul PLDM Simion Furdui – 208 mii lei. Acesta deține un teren de 6 ha în Chișinău, o casă de aproape 500 de m.p. și o casă de vacanță în valoare de 860 mii lei. Deputatul are trei autoturisme, iar în 2013 a contractat două credite, dintre care unul ipotecar.
Tot peste 200 de mii venit salarial a obținut deputatul PLDM Petru Știrbate (203,4 mii lei). Soția acestuia a avut un salariu total de 80 mii lei. Cei doi dețin două terenuri agricole și unul forestier în valoare totală de 19 mii lei. Deputatul are la Orhei un apartament, iar în 2013 a achiziționat o casă de locuit. El a declarat două autoturisme, iar anul trecut și-a luat și o barcă în valoare de 2,5 mii euro. În conturi are suma de 150 mii lei.
Cel mai mic salariu de deputat îl are Ion Stratulat. Acesta a câștigat în calitate de deputat un salariu de 13.8 mii lei. Iar anterior a obținut 141 mii lei din salariul de la ÎS PSÎF. Soția acestuia a câștigat 98,6 mii lei. De asemenea, cei doi soți au primit împreună o pensie de aproape 100 mii lei. Ei mai au două terenuri, un apartament de jumătate de milion de lei și un beci de 50 mii lei, precum și un garaj de 104,6 mii lei. În 2013 a procurat un automobil în valoare de 35 mii lei. Stratulat are un depozit bancar de 80 mii lei. Dețin acțiuni la o companie de proiectare în construcții.
Cel mai proaspăt deputat, Valeriu Tabuica, numit în funcție la sfârșitul lui februarie curent, a declarat în 2013 venituri de 87 mii lei, iar soția lui – 61 mii lei. El are două terenuri intravilane, o casă de locuit la Ocnița, trei autoturisme, un camion și o remorcă în valoare totală de peste 600 mii lei.
Proprietăți peste hotare
Doi dintre deputați au declarat proprietăți peste hotarele țării. Astfel, Oleg Bodrug a declarat două apartamente la București în valoare de 10 mii de euro și respectiv 81 mii de euro. Potrivit declarației, în 2013 acesta a obținut un salariu de 151.295 lei și o indemnizație de 28.950 lei. El are o casă în valoare de peste 3,5 milioane lei.
Și Chiril Lucinschi a declarat o vilă la Odesa. Potrivit declarației de avere acesta a obținut în 2013 un salariu de 155,8 mii lei, precum și dividende de la compania de publicitate, pe care o deține, suma de 1,7 mln. lei. Deputatul PLDM are o casă evaluată la 3,3 mln. de lei, un apartament de peste jumătate de milion de lei și altul în valoare de aproape 1,5 mln. lei, precum și trei autoturisme luate în leasing, în valoare totală de circa 125 mii de euro. Deține acțiuni la patru companii de publicitate și investiții.
Cele mai scumpe mașini și cadouri
Una dintre cele mai scumpe mașini declarate de aleșii poporului aparține deputatului comunist Oleg Reidman. Acesta deține un BMW în valoare de aproape un milion de lei. El și-a mai procurat anul trecut un Mitsubichi în valoare de peste 400 mii lei. Potrivit declarației în 2013 a obținut un salariu de 141,8 mii lei, iar soția – 46 mii lei. Acesta a vândut un apartament cu 160 mii lei, și are în cont – 80 mii lei, 35 mii dolari.
În 2013 cele mai consistente cadouri le-a obținut deputatul PD, Sergiu Sârbu. Potrivit declarației de avere acesta a obținut la nuntă 34 mii de euro, 15 mii dolari, și 130 mii de lei. El a obținut un salariu de – 135 mii, iar soția – 60 mii lei. Cei doi au două terenuri extravilane, o vilă și un apartament în valoare totală de peste o jumătate de milion de lei, precum și două autoturisme, dintre care unul procurat anul trecut – Toyota Rav 4.