Deschiderea la Chișinău, Comrat și Tiraspol a trei Centre de asistență juridică, psihologică și reabilitare a victimelor torturii, cu asistența financiară a Uniunii Europene
În cadrul Centrelor, victimele vor găsi asistența juridică și psihologică calificată, specialiștii lucrând individual cu fiecare victimă, dar și în grup cu rudele, cunoștințele sau familia acesteia. Finalitatea de durată a inițiativei este reintegrarea în societate, familie și câmpul muncii a victimelor torturii.
În cadrul aceluiași proiect, vor fi organizate peste 60 de seminare pentru personalul din centrele de detenție penitenciare și spitale psihiatrice pentru conștientizarea privind responsabilitatea aplicării torturii, dar și pentru persoanele care își ispășesc pedeapsa sau se tratează în aceste instituții, pentru a-i învăța metode de a se opune torturii.
Marco Gemmer, șeful adjunct al Secției de operațiuni din cadrul Delegației UE, susține că în urma studiilor efectuate în 2017, dar și din dosarul lui Andrei Braguța, s-a înțeles că în Moldova mai există problema torturii și victimelor relelor tratamente. Proiectul este implementat în parteneriat de către Institutul pentru democrație, Centrul Media din Transnistria și Institutul International pentru femei din Moldova. Per general, ideea proiectului este schimbarea mentalității tuturor actorilor implicați.
Luiza Doroșenco, președinta Centrului Media din Transnistria, susține că cele trei centre au început să activeze deja acum două luni, iar la centrul din Tiraspol beneficiarii încă ezită să apeleze după ajutor, pentru că fie nu cunosc despre posibilitatea obținerii unei asistențe, fie nu cred că cineva le poate acorda ajutor.
Potrivit lui Andrei Borșevschi, președintele Consiliului Institutul pentru Democrație din Comrat, se dorește crearea unui lanț de ONG-uri care ulterior vor desfășura proiecte pentru combaterea torturii în regiunile lor. De aceea, a fost lansat un program de subgranturi în cadrul căruia se vor aloca până la șapte mii de euro pentru proiecte ale ONG-urilor în acest sens.
Sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!