Timpul Liber

Descoperire unică în lume. Comoara de pe un câmp din Marea Britanie

Comoara de argint, a cărei valoare se ridică la zece milioane de lire sterline, era îngropată la un metru sub pământ, în Jersey, Marea Britanie, de aproape 2.000 de ani.

Autorii descoperirii, Reg Read şi Richard Miles, căutători amatori de metale, au început explorările în urmă cu trei decenii, când au auzit că un fermier a găsit monede de argint pe un câmp din Jersey, în timp ce îşi lucra pământul.

Pornind de la acest pont şi cu ajutorul unui detector de metale, cei doi au căutat tezaurul timp de trei decenii, iar succesul a venit abia săptămâna trecută, după patru zile de săpături.

Experţii spun că monedele celtice ar fi fost ascunse sub pământ în secolul I î.Hr., de către un trib numit Coriosolite, pentru a fi ferite de trupele lui Iulius Cezar, care înaintau în acea perioadă către Franţa.

Sursa: Dailymail

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *