Lumea

Descoperiţi punctele extreme ale Pământului

Marea Moartă, aflată la 397 de metri sub nivelul mării, este punctul cu cea mai joasă altitudine de pe suprafaţa Pământului.

Cel mai înalt
Cascada Angel din Venezuela este cea mai înaltă cădere liberă de apă – 979 metri, fiind de 18 ori mai mare decât cascada Niagara cu cei 55 de metri ai săi. Torentul de apă a fost numit după pilotul american Jimmy Angel, care a descoperit cascada în 1935, cu ocazia unei expediţii de căutare a aurului.

Cel mai adânc
Lacul cel mai adânc este Baikal, aflat în Siberia, cu o adâncime de 1620 de metri.
Peştera cea mai adâncă este în Franţa, denumită Gouffre Jean Bernard şi are o adâncime de 1724 de metri.
Valea cea mai adâncă, având mai mult de 4 km adâncime, a fost scobită de apele Kali Gandak din Himalaya.

Cel mai lung
Umbra cea mai lungă o are vulcanul Pico de Teide de pe insula Tenerife (3718 metri înălţime). La apus de soare, umbra se întinde pe o lungime de 200 km.
Nilul este fluviul cel mai lung din lume, cu 6690 km, urmat de Yangtze (6300 km) şi Amazon (6296 km).

Cel mai mare
Sahara este deşertul cel mare din lume şi se întinde pe o suprafaţă de 7.800.000 km2.

Cel mai scurt
Vulcanul Paricutin din Mexic a avut cea mai scurtă durată de activitate. Muntele de 330 metri a avut prima erupţie în 1943, iar după nouă ani s-a stins. Astfel, savanţii au avut ocazia de a studia un vulcan de la formare până la stingere.

Cel mai cald
În Valea Morţii (Death Valley) din California s-au înregistrat timp de şase săptămâni, fără întrerupere, temperaturi de peste 49 grade Celsius.

Cel mai sărat
Recordul de concentraţie salină nu este deţinut de Marea Neagră, după cum se crede, ci de lacul Assal din Djibuti, aflat în vecinătatea colţului sudic al Mării Roşii. Apa lacului are o concentraţie salină de zece ori mai ridicată decât cea a oceanelor.

Cel mai uscat
În deşertul Atacama din nordul Chile, pe o suprafaţă egală cu cea a Angliei, trec ani întregi fără precipitaţii, iar în unele părţi nu plouă niciodată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *