Economie

Deși prețul gazelor naturale pentru luna noiembrie este mai mic, tarifele nu vor scădea. Argumentele lui Ceban

Deși prețul gazelor naturale pentru luna noiembrie este mai mic, tarifele nu vor scădea. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, comunică că abaterile acumulate de SA Moldovagaz pentru perioada ianuarie-septembrie 2022, vor fi incluse în tariful actual de la 1 octombrie. Doar o parte din abaterile de tarif cumulate în sumă de 1,817 miliarde de lei sau 4.590 de lei la mia de metri cubi, este inclusă în structura prețurilor reglementate actual, transmite TV8.

„În baza prevederilor Metodologiei de calcul, aprobare și aplicare a prețurilor și tarifelor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, Agenția Națională pentru Reglementare în Energie a inclus abaterile acumulate de SA Moldovagaz pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 în valoare de 1.817,5 milioane lei în tariful actual de la 1 octombrie. Acest lucru permite nu numai compensarea costurilor companiei, dar și să nu acumuleze noi abateri, ceea ce va duce inevitabil la o nouă creștere a prețurilor la gaze pentru consumatori”, a scris Vadim Ceban într-o postare pe Telegram.

De asemenea, directorul Moldovagaz a explicat de ce prețul pentru furnizarea de gaze naturale pentru utilizatorii finali nu poate fi redus.

„Astăzi, chiar și în contextul unei modificări a formulei de cost contractual, prețul pentru furnizarea de gaze naturale pentru utilizatorii finali nu poate fi redus din cauza faptului că valoarea totală a abaterilor de tarif cumulate ale SA Moldovagaz pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 este de 5,095 miliarde de lei, care, conform legislației, trebuie compensate prin includerea în tarif pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a reduce presiunea acestora asupra tarifului și, ca urmare, asupra consumatorului”, a mai precizat Ceban.

Totodată, acesta a ținut să precizeze că doar o parte din abaterile de tarif cumulate este inclusă în structura prețurilor reglementate în prezent.

„De menționat că doar o parte din abaterile de tarif cumulate în sumă de 1,817 miliarde de lei sau 4.590 lei la mia de metri cubi, este inclusă în structura prețurilor reglementate actuale. Astfel, premisele reale pentru revizuirea tarifelor pentru consumatorul final pe fondul scăderii prețurilor de achiziție vor apărea după compensarea integrală a abaterilor de tarif negative acumulate”, a mai conchis el.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *