Despăgubirile pentru rudele victimelor din accidentul avionului Germanwings: Cât de mult valorează o viața?
Potrivit estimărilor, rudele celor trei victime din Statele Unite ar putea primi despăgubiri de 30 de ori mai mari decât cele plătite familiilor copiilor germani care au murit în accident.
Când vine vorba de despăgubiri în urma dezastrelor din transport, nu toate decesele sunt tratate în mod egal, scrie The Telegraph.
Naționalitate
Plățile compensatorii se bazează pe naționalitățile victimelor.
Justin Green, avocat pe probleme de aviație la firma de avocatură Kreindler & Kreindler, a explicat că fiecare stat are un mod diferit de a răspunde unei întrebări fundamentale „Cat valorează viața unui om?”.
„Statele Unite au permis oamenilor să dovedească acea valoare și să lase un judecător sau un juriu să decidă valoarea vieții unui om. Unele state europene și alte țări au moduri diferite de a aborda această problemă", a explicat Green.
Rezultatul acestor cadre juridice diferite este faptul că familiile anumitor victime din cadrul aceluiași dezastru pot primi despăgubiri mult mai mari decât altele.
Potrivit lui James Healy-Pratt, șef al departamentului legal pe probleme de aviație de la Stewarts Law, familiile victimelor germane ale accidentului vor primi, cel mai probabil, cele mai mici despăgubiri, aproximativ 100.000 de dolari pentru fiecare victimă.
Haley-Pratt a declarat pentru CNN că familiile celor trei victime britanice vor primi până la 1 milion de dolari, iar familiile celor trei victime din Statele Unite ar putea primi mult mai mult.
Vârsta și venit
În Coreea de Sud, guvernul a anunțat în aceasta săptămână că va plăti câte 380.000 de dolari familiilor celor 250 de elevi care au murit în dezastrul feribotului scufundat anul trecut.
Familiile celor 11 cadre didactice care au murit în același accident vor primi, în schimb, aproape 700.000 de dolari.
Pentru restul victimelor, despăgubirile vor varia între 150.000 de dolari și 600.000 de dolari, în funcție de vârsta și de venitul acestora.
Veniturile vor juca un rol important și în cazul despăgubirilor după accidentul avionului Germanwings.
Green precizează că deși "poate părea nedrept" legea nu este conceputa pentru a atribui o valoare morala vieții, ci una financiară.
„Scopul legii este să aducă familia în același punct financiar în care se află înaintea accidentului. Daca cineva câștiga 1 milion de dolari pe an și avea un anumit stil de viața, despăgubirile vor încerca să mențină familia pe aceeași poziție", a explicat avocatul.
Cauza accidentului
O mare variabilă în cazul prăbușirii avionului Germanwings este cauza dezastrului.
În cazul unui dezastru aerian imprevizibil, companiile sunt responsabile de plata a aproximativ 160.000 de dolari pentru fiecare victimă în temeiul Convenției de la Montreal din 1999.
În cazul în care compania aeriană este considerată responsabilă pentru moartea pasagerilor săi, nu exista nici o limită în ceea ce privește gradul de răspundere al transportatorului.
Autoritățile au ajuns la concluzia că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbușit aeronava intenționat, dar încă nu a fost stabilit daca Luftahnsa știa despre starea sănătății sale mentale.
Pentru a limita obligațiile sale în temeiul Convenției de la Montreal, Lufthansa ar trebui să dovedească ca nu are nici o responsabilitate pentru accident. Consensul între experții juridici este ca posibilitatea acestui lucru să se întâmple este foarte mică.
Sursa: hotnews.ro