Vorbesc de un alt soi de mizerii, mult mai hidoase care, inexplicabil, sunt protejate de opinia publică. Se ştie că, referindu-se la 7 aprilie 2009, unii jurnalişti pierd capacitatea de a gândi, sanctificându-i de-a valma pe toţi cei maltrataţi şi batjocorindu-i pe toţi poliţiştii fără excepţie. În consecinţă, se trece cu vederea un adevăr fundamental: dacă poliţia s-a comportat inuman, nu înseamnă că toţi poliţiştii sunt criminali, iar toţi protestatarii – sfinţi. Faptul că aceştia au fost hărţuiţi pentru că nu-l mai răbdau pe Voronin nu ne garantează că niciunul nu s-a purtat cu poliţia ca un porc… Profitând de subiectivismul presei şi de suferinţele altora, mizeriile încearcă să câştige bani. Prin minciună. Voi da un singur exemplu, de care sunt convins. Un ziar serios de la Chişinău este pe punctul de a-l ridica la rang de erou pe Bulă Bătutu care, realmente, este un şarlatan. La 7 aprilie, Bulă a fost la lucru. Nu se ştie dacă el era contra sau de partea lui Voronin, fiindcă nu a ieşit barem o dată în Piaţă, să strige: „Jos comuniştii!”. Seara, mergând acasă, Bulă se zbenguia agitat pe stradă şi a atras atenţia poliţiei. Din întâmplare/nefericire, a fost bătut… Cine erau poliţiştii, nu se ştie. Dar eu nu exclud că el singur a căutat să fie bocănit şi că nu-i ţine minte la faţă de torţionari. Explic de ce.
Deoarece, imediat după schimbarea guvernării, când procuratura a început să le deschidă poliţiştilor dosare, s-a înfăţişat şi Bulă cu o plângere. Îl acuza nici mai mult, nici mai puţin, pe un poliţist, pe care nu l-a văzut niciodată în viaţă. Când i-a cerut nedumerit explicaţii, poliţistul s-a trezit cu o propunere-trăsnet, venită din partea… procurorului. I se cereau câteva mii de euro pentru clasarea dosarului. Bietul poliţist a refuzat să intre în jocul escrocului şi până astăzi bate pragul judecăţii, ca inculpat. Iar Bulă, cu un cinism nemaivăzut, încearcă în continuare să mai scoată un bacşiş din 7 aprilie… Asta chiar dacă, fiind omniprezent, a beneficiat deja de toate privilegiile oferite de autorităţi victimelor poliţiei. Bulă întotdeauna se vaietă. Ca să-l cunoaşteţi, e de ajuns să-l priviţi în ochi atunci când vorbeşte – se vede de la o poştă că minte. Am să vă spun cine e el şi am să vă demonstrez că am dreptate, după ce procesul contra poliţistului nevinovat se va încheia. Nu a rămas mult…
Propun să-l punem pe Bulă alături de o altă victimă a poliţiei din aceeaşi noapte. Dumitru Iancev a fost primul care, chiar la 8 aprilie 2009, a sunat în emisie directă la „Vocea Basarabiei” şi a strigat: „Aseară, în faţa mea, poliţia a ucis un om!”. El a fost în toiul evenimentelor, a reuşit ca prin minune să fugă din ghearele poliţiei, cu capul spart şi plin de sânge. Bulgar de origine, Iancev este mai pro-român decât toţi românii pursânge. Fiind judecător la Bender, a fost demis pentru că, aflându-se printre separatişti, conducea procesele în limba română. Când la Chişinău au loc alegeri, el colindă tot Benderul şi le toarnă de băut la toţi alcoolicii, târându-i la secţiile de votare şi îndemnându-i să voteze cu partidele liberal-democrate. E un om singur, uitat de toţi. Odată, m-a sunat cu o rugăminte ciudată: „Azi e ziua mea, felicită-mă, te rog!”… Nimeni nu se interesează dacă mai e viu sau a murit, nimeni nu-l invită la întâlniri cu oficialii. Deşi nu cred că Iancev ar avea plăcere de la asemenea marafeturi, pentru că el are demnitate şi, fiind bărbat, refuză să se vaicăre. E şomer şi uneori nu are nici de pâine, dar departe de el gândul lui Bulă de a-i scurge de bani pe alţii. Mai curând face un leu, săpând ogoarele oamenilor… Nici la procuratură nu s-a adresat, ca Bulă, după ce s-a asigurat că Voronin a picat, ci a mers cu pieptul deschis când, în alegerile din iulie 2009, exista pericolul revenirii comuniştilor la putere. S-a dus convins, şi-a călcat emoţiile în picioare şi a depus o petiţie, declarându-i vinovaţi de cele ce i s-au întâmplat lui şi ţării pe Voronin, Greceanâi şi Papuc. Iancev vrea să câştige RM, nu buzunarul său gol. Dar Bulă ce vrea?
Eu sper că judecătorii noştri vor fi treji la minte. Cât despre procurori, ei sunt într-o situaţie jenantă. Nu am aflat şi, probabil, nu vom afla cine a stat în culisele măcelului din aprilie 2009 şi din următoarele considerente:
1. Nagacevschi are dreptate, spunând că subiectul nu este elucidat, căci nu mai prezintă interes electoral pentru nimeni.
2. Nici Alexandru Tănase nu greşeşte, când afirmă că Voronin nu va fi tras la răspundere atâta timp cât voturile comuniştilor pentru alegerea şeful statului contează.
3. Curvele politice bântuie Moldova. Foşti comunişti se regăsesc în mai toate partidele din AIE. În caz de schimbare a Puterii, se vor retrage, încolonate, şi curvele. Dacă acestea au legătură cu 7 aprilie, dosarele vor prinde praf pe rafturile procuraturii.
Aşa că iluziile noastre că totuşi, degrabă, cumva, adevărul ne va rânji în faţă sunt egale cu speranţele de viaţă ale unui gândac înecat într-o băltoacă.
