Acțiunea a făcut parte din Caravana „Aici este Europa Liberă”, organizată de biroul de la Chișinău a postului de radio cu același nume. Poate că ar fi fost mai potrivit să se strecoare în denumirea caravanei și cuvântul „radio”, întrucât multe dintre locurile prin care trece această caravană au prea puțină legătură cu Europa și cu libertatea. Inclusiv Sculeniul.
Dincolo de bonomia și căldura proprie celor mai mulți dintre moldoveni, acest sat, la fel ca și multe altele, este locuit de oameni aflați la limita sărăciei. Iar mulți dintre ei, poate prea mulți, sunt pensionari, având povești de viață extraordinare în spate, despre războaie, greutăți și boli, întretăiate periodic de nostalgii și zâmbete amare. Acestea, dar și speranța unei vieți mai bune, este tot ce au. Problema este că ei n-au avut oportunitatea de a afla cum pot avea niște vieți mai bune. Iar cei pe care i-au tot avut drept lideri, numiți atunci sau aleși acum, n-au vrut sau n-au putut să-i ajute să-și depășească starea.
Sigur, orice comunitate, mai ales una compusă, oficial, din 2800 de suflete, ar trebui să aibă suficientă vlagă pentru a-și rezolva niște probleme elementare, de supraviețuire. Sau poate chiar mai mult decât doar atât. Dar schimbarea nu se poate produce de la sine. Iar dacă până acum nu s-a ocupat nimeni la modul serios de dezvoltarea comunității, la ce ne-am putea aștepta în afară de subdezvoltare?
Poate că cineva se așteaptă ca Internetul, remitențele sociale ale emigranților moldoveni din UE și SUA, sau pur și simplu evoluția societății, așa cum este ea, vor compensa lipsa inițiativei individuale, egoismul și nepăsarea. Dar nu eu și probabil nici organizatorii caravanei, al cărei scop, pe lângă promovarea instituției de presă, este „să așeze drojdie” la baza implicării localnicilor în treburile publice. Iar pentru asta le-au răscolit grijile și nevoile, încercând să-i stimuleze pe săteni să genereze singuri soluții, pe modelul activității facilitatorilor locali ai Organizației Națiunilor Unite, parteneri în proiect. Așa cum se face în toată lumea civilizată, de altfel. Iar după o zi de bătut pe la porți, respectiv 2 ore de dezbătut cu invitații caravanei, soluțiile au apărut. În mod inevitabil, conform sătenilor, mai toate acestea se află în curtea primăriei și ale consiliului raional.
De exemplu, astăzi, speranțele celor care le mai au se leagă, în mod ironic, de aceleași lucruri de care s-ar fi legat și cu 200 de ani în urmă. Ceea ce indică asupra nivelului de progres (sau regres) în care ne-am împotmolit. Adică, angoasele localnicilor se leagă tot de piața în care-și vând produsele „bio” pe jos în noroi, de iazurile concesionate în care nu mai pot pescui și de drumurile în care-și strică mașinile aduse din afară. Autoritățile locale dau vina, în mod previzibil, pe agenții privați, cărora, tot aceste autorități le-au eliberat autorizații sau le-au alocat resurse publice. Iar acum toată lumea se vaicără că pe acești indivizi care fac de râs termenul de „antreprenor” îi doare în cot. Păi, atâta timp cât sătenii pactizează cu ei acceptând beneficii cu țârâita, cât acceptă să le fie exploatate și poluate resursele pe care bunicii lor le aveau cândva la dispoziție, își merită soarta. Altfel, localnicii ar putea să se documenteze privind legalitatea și oportunitatea unor decizii în defavoarea lor, să facă uz de sprijinul facilitatorilor locali plătiți din banii ONU, să se alieze peste orgolii, istorii și isterii și să pună presiune pe toți cei care-i privează de o viață decentă.
Tot într-o cheie a văicărelii se petrec și relațiile româno-române între vecinii de râu. Unii se plâng că ceilalți vin și le cumpără toată marfa de când cu permisiunea de a intra în RM doar cu buletinul de identitate. Iar stâng-prutenii au nevoie de pașaport biometric pentru a trece granița, care e prea scump. Din păcate, localnicii aflați la granița cu UE nu sunt conștienți de cel mai important instrument care le stă la dispoziție pentru a schimba acest lucru, care este votul, dar și propriile buletine de identitate care le atestă calitatea de cetățeni. Aceștia votează, în continuare, chiar dacă au niște lideri proeuropeni, și cu antieuropeni. La ce se așteaptă acești votanți ai stângiștilor de la Uniunea Vamală și de ce se uită în continuare spre est, fiind la granița de vest, îmi este greu să înțeleg. Cert este că nici cei 6 ani de guvernare „proeuropeană” și nici liderii lor locali, proeuropeni și ei, nu au reușit să le întoarcă privirile spre lumea civilizată. Am putea crede, de exemplu, că această stare tristă a membrilor comunităților se datorează aceleiași incapacități de a-și conștientiza propriul potențial, dar și complexelor sovietoide care-i face să-i aștepte pe alții să le rezolve problemele.
Privită din această perspectivă, caravana, care abia a început, este de un real folos. Fie și pentru că șansele de a seta o agendă reală pentru cetățeni, public și autorități cresc simțitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
