DETALII despre conflictul provocat de Iurie Garaba. Susține că a fost AMENINȚAT CU MOARTEA de cei chemati de procuror
În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, Andrei Pituşcan, martor al accidentului, a spus că, marţi dimineaţa, se deplasa la serviciu cu maşina lui Munteanu, şi cu un alt coleg. Pe Calea Ieşilor, automobilul marca BMW, condus de procuror, s-a ciocnit de maşina în care se aflau. Tânărul mai spune că Garaba l-a îmbrâncit primul pe Munteanu, lovindu-l cu capul de automobil. În altercaţia care a urmat şi procurorul a fost lovit în faţă, ceea ce i-a provocat o hemoragie nazală.
Martorul mai spune că Gheorghe Munteanu a filmat cum procurorul îl ameninţa. Mai apoi la locul accidentului au venit 3 sau 4 echipaje de poliţie şi mai multe automobile civile, ocupanţii cărora l-au ameninţat pe Munteanu cu moartea.
Procurorul Iurie Garaba a fost luat de ambulanţă, iar Munteanu şi colegii săi – de către poliţie. Cei doi martori spun că au fost interogaţi, iar procurorii au încercat să-i convingă să declare că accidentul a avut loc pe banda pe care se deplasa procurorul, iar altercaţia dintre şoferi a avut loc lângă maşina lui Garaba şi că Munteanu l-ar fi atacat pe procuror.
Liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, care a anunţat presa despre accident, a spus că procurorii au încercat să modifice mărturiile, probele şi schema accidentului. Martorii au fotografii că maşina procurorului este curată, pe când procurorii deja operează cu imagini că pe maşina lui Iurie Garaba sunt pete de sânge. „Probabil vor aşa să-i impresioneze pe judecători”, a spus Sergiu Mocanu.
Politicianul a comunicat jurnaliştilor că unele imagini din telefonul lui Gheorghe Munteanu au putut fi salvate, dar după ce telefonul a fost pe mâna procurorilor au dispărut înregistrările video când Munteanu este ameninţat. Sergiu Mocanu mai atrage atenţia asupra faptului că procurorii au intentat un dosar pentru huliganism şi nu pentru provocarea leziunilor corporale, deoarece Garaba nu a suferit leziuni nici măcar de gravitate medie. Potrivit politicianului, expertiza medico-legală, efectuată asupra şoferului reţinut a demonstrat că acesta are un hematom la cap.
Liderul Mişcării Antimafie susţine că Procuratura Generală a operat în cazul accidentului dat ca şi iarna trecută, când a muşamalizat incidentul de la vânătoarea din Rezervaţia Pădurea Domnească, unde a participat fostul procuror general, Valeriu Zubco şi unde a fost rănit mortal un tânăr.
Sursa: IPN.MD