Cum îi chinuiau pe oameni călăii nemiloși ai lui Stalin

Piotr Maggo: „Când împuști, îi dai un șut în fund, pentru ca sângele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși”.

Adepții lui Stalin și patrioții sovietici tăinuiesc nemeritat despre încă un tip de „stahanoviști”, călăii NKVD. Printre ei se numără adevărații recordmeni: Generalul Vasilii Blohin, care a împușcat nu mai puțin de 20 de mii de oameni, Piotr Maggo – 10 mii. Majoritatea călăilor au decedat de moarte bună, au fost îngropați cu onoruri și până în prezent sunt pomeniți de către funcționarii de securitate. Vorbind despre represiunile staliniste, adesea este amintit doar Gulagul, cu toate că el a fost doar o parte a aparatului represiv. Sute de mii de oameni nici nu ajungeau până în Gulag, deoarece, erau împușcați pe poligoane.

Dimensiunile acestui sistem uimește. În timpul represiunii în 1937, au fost împușcați 353.074 de oameni, aproximativ câte o mie de persoane pe zi. Iar în anul 1938 – 328.618 de persoane. În următorii ani, numărul celor împușcați a scăzut mult: 1936 – 2552, 1940 – 1649, 1950- 1609. Cu toate acestea, călăii în tot acest timp aveau „de muncă” – ba aveau de executat zeci de mii de ofițeri polonezi din Katyn, Kalinin sau executau dezertorii din timpul deportărilor.

Blohin, cel care a răpit peste 20 mii de vieți

Mai mult de jumătate din execuții se hotărau la Moscova, după câteva interogări organizate de „troika”, de aceea, stahanoviștii NKVD, se găseau în principiu în capitală. Cercul acestora era destul de restrâns – în toată Moscova, doar 10-15 persoane. Numărul mic al călăilor, nu era din cauza că nu s-ar fi găsit oameni care să efectueze aceste execuții, dar, pentru că un „adevărat” călău trebuie să fie un meșter desăvârșit: să aibă un psihic puternic, abilități profesionale, păstrarea securității (nici chiar rudele călăilor nu cunoșteau cu ce se ocupă, de fapt, aceștia în NKVD) și devotament.
Unul dintre acești „meșteri” care a bătut toate recordurile este Vasilii Blohin. În cariera lui, generalul Blohin a împușcat personal, aproximativ 20 mii de oameni. Iar alți doi: P. Maggo și S. N. Nadaraia – câte 10 mii de oameni fiecare.

„Ne spălam cu apă de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de sânge”

Vasilii Blohin s-a născut în 1895, în regiunea Vladimir, într-o familie de creștini săraci. La 15 ani a început să lucreze la Moscova, în timpul Primului Război Mondial a devenit ofițer, iar din anul 1921 – în Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului. Apoi din 1926 a crescut până la gradul de comandant la Direcția Politică de Stat Unită, în cadrul NKVD, care pe atunci făcea parte din Ministerul Securității Publice, apoi a fost responsabil de execuții până s-a pensionat, adică până în 1953.

Serviciul lui Blohin era greu: practic el este unicul executor din cei 15, care a ajuns la pensie teafăr. Poate din cauza că, întotdeauna a respectat regulile de siguranță și nu a băut la lucru.

Unul dintre călăi, Emelianov, își aducea aminte: „Cu siguranță că beam votcă până la pierderea cunoștinței. Ce nu ați spune, acesta era unul dintre cele mai dificile servicii. Oboseam atât de tare, încât nu ne puteam ține pe picioare. Ne spălam până la brâu cu apa de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de sânge și praf de pușcă. Chiar și câinii simțeau acest lucru și ne lătrau de departe”.

Executorii își ieșeau din minți

Nici nu e de mirare că executorii decedau la o vârstă fragedă sau își ieșeau din minți. Mulți s-au concediat ori s-au pensionat din cauza schizofreniei – cum este în cazul lui Emelianov, sau boli nervoase și psihice – în cazul lui Maci. În foaia de concediere a lui Emelianov scria: „În timpul apropiat, tovarășul Emilianov se pensionează, deoarece suferă de schizofrenie, care are legătură cu activitatea sa operațională pe termen lung pentru organele de drept”.

Piotr Maggo, într-o bună zi, după ce a împușcat 20 de oameni, a avut un adevărat acces de furie. A început să țipe la șeful Departamentului Special Popov, confundându-l cu încă o jertfă: „Tu ce stai aici? Dezbracă-te, chiar acum! Că te împușc pe loc!”, a strigat călăul, speriindu-l de moarte pe NKVD-ist.
Odată Maggo a fost mustrat de către superiorul său I. D. Berga. Acesta a menționat într-un raport, că mulți condamnați mureau cu cuvintele: „Trăiască Stalin!” Hotărârea conducerii a fost următoarea: „Este necesară realizarea lucrărilor educaționale printre condamnați, pentru ca aceștia să nu ponegrească numele șefului în cel mai nepotrivit moment!”. Astfel, înainte de moarte condamnaților li se făcea morală.

Responsabilul masacrului de la Katyn

Vasilii Blohin, înainte de execuții se îmbrăca în uniformă din piele – cu șorț mai jos de genunchi, jambiere și chipiu. Înainte și după executare servea un ceai. Din copilărie iubea mult animalele, îndeosebi, caii, iar după moartea sa a lăsat o bibliotecă de circa 700 de cărți despre creșterea cailor. Blohin a fost acel responsabil de executarea a circa 700 de polonezi din Katyn.

În 1991 la interogatoriul Procuraturii Militare Generale URSS, unul din membrii echipei de executare, fostul șef al NKVD-ului din regiunea Kalinin, Tocarev, povestea: „Prizonierii polonezi au fost împușcați din „Walter”. Știu exact, deoarece, a fost adusă o valiză întreagă. Operațiunea era condusă chiar de Blohin. Ne împărțea pistoalele, iar când operațiunea se termina, tot el le strângea înapoi”.

Ulterior, Blohin a fost arestat, a fost deposedat de titlul de general-maior și opt medalii, de asemenea, i s-a luat și pensia în mărime de 3150 de ruble, cu toate că salariul mediu lunar nu depășea 700 de ruble. Astfel, Blohin a decedat de atac de cord. Acesta a fost îngropat în 1955 la cimitirul din Novodevici. Tot acolo, au fost îngropați și alți executori. La sfârșitul anilor 60, post mortem, medaliile i-au fost întoarse.

Executarea într-o oarecare măsură a fost o „artă”. Piotr Maggo îi învăța pe călăii neexperimentați: „Acea persoană care este condusă spre executare trebuie să aibă mâinile legate la spate cu o sfoară. Când trebuie, execuți comanda „la dreapta”, „la stânga”, până ajungeți la locul destinației, acolo deja sunt pregătite rumegușul sau nisipul. Îl împuști. În același timp, când împuști îi dai un șut în fund, pentru ca sângele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși”.

Mașina era spălată în fiecare zi de sânge…

Iată ce povestește Tocarev despre executarea ofițerilor polonezi în regiunea Kalinin, de la 5 aprilie 1940:
„Blohin ne-a făcut semn spunând: „ Să mergem, e timpul să începem”. Blohin și-a pus haina specială: o pălărie cafenie din piele, pardesiu negru din piele, mănuși din piele până la cot. Pentru mine a fost un moment impresionant – am văzut un călău.

Oamenii erau aduși câte unul, pe un coridor lung de către Blohin și Rubanov, apoi, acesta era condus într-o cameră roșie, plină de placate propagandistice și o statuie a lui Lenin. Era o cameră nu prea mare, de circa cinci metri pătrați. Aici, pentru ultima dată era verificată identitatea prizonierului. Îl întrebau numele și data nașterii, pentru a exclude orice greșeală. După care, ofițerilor sau polițiștilor polonezi li se îmbrăcau cătușe și erau duși în „Camera de executare”. Aici lua sfârșit viața prizonierului. Călăii cu experiență împușcau în gât, ținând pistolul oblic în sus. În acest caz, probabilitatea ca glonțul să străpungă ochiul sau cavitatea bucală, era destul de mare. Astfel, sânge era mai puțin decât în cazul, când prizonierul era împușcat în cap. Ucideau câte 250 de oameni pe zi.

Corpurile neînsuflețite erau scoase în curte, pe ușa din spate. Acolo deja era pregătit camionul. Mașina era spălată în fiecare zi de sângele și fragmentele de creier care rămâneau acolo. Corpurile erau acoperite cu o prelată și apoi arse într-o pădure nu departe de Mednoe.
Atunci, când toți prizonierii din Ostankovo au fost lichidați, Blohin a organizat o libație de adio, pentru acei, care au ucis mai mult de 6300 de oameni. Blohin a primit un premiu – salariul lunar, iar alții au primit biciclete ori patefoane”.

500 de executări într-o singură noapte

După moartea lui Stalin, călăii nu au fost atinși de represiune. Unul dintre aceștia, Nadaraia a crescut în grad până la șeful securității lui L. P. Beria. Specialist universal – a condus personal ancheta și personal împușca. Se deosebea cu o productivitate înaltă, până la 500 de executări într-o singură noapte. În anul 1955, a fost condamnat la zece ani de gulag. A ieșit în 1965, după care și-a petrecut liniștit viața în Georgia.
Însă, călăii care au ucis până la câteva sute de oameni, singuri sfârșeau prin a fi împușcați. Indicativă este soarta NKVD-iștilor care au participat la executarea în masă de la închisoarea Solovețk, din pădurea Sandormoh (circa 2000 de cadavre), în octombrie 1937.
Executările s-au început la 27 octombrie, apoi activitatea s-a stopat pentru patru zile, deoarece executorul principal Matveev a început să bea, din cauza că un prizonier a fugit (în timpul apropiat prizonierul a fost prins și împușcat). Executările au reînceput de la 1 noiembrie și s-au terminat la 4 noiembrie. La sfârșitul operațiunii unor călăi le-au fost acordate premii, iar alții, o lună mai târziu, au fost arestați.

Călăii care au sfârșit executați

Majoritatea personalului sau cei care au avut o oarecare legătură cu executarea de la Solovețk, au fost arestați și duși la Moscova. Aceștia au fost: șeful celui de-al zecelea departament al Direcţiei Generale a Securităţii Statului, NKVD URSS, moscovitul Nicolai Antonov-Grisiuk; colonelul superior al Securității de stat, Veinștoc Iacov, Krukovschii Vsevolod și procurorul din Leningrad Pozern B.P. Toți cei menționați mai sus, au fost învinuiți că ar fi fost spioni și împușcați. Aceștia au fost executați de către fostul coleg de lucru, Vasilii Blohin.

Cu toate acestea, toți acești NKVD-iști executați și care odinioară au fost călăi – în decursul anilor următori au fost reabilitați.
Principalul executor al crimelor de la închisoarea Solovețk din pădurea Sandormoh, Matveev a fost arestat peste un an și jumătate, în martie 1939. Soarta lui Matveev, în comparație cu alți călăi, a fost una destul de bună. Acesta a fost condamnat la zece ani de închisoare, dar cazul a fost revizuit de către Divizia Militară a Curții Supreme de Justiție și – redus până la trei ani. Nici de medalii nu a fost deposedat. În afară de aceasta, Matveev a fost eliberat înainte de termen.

În timpul războiului, el deja deținea funcția de șef al unei închisori, iar în afară de medaliile pe care le deținea, a mai fost decorat cu ordinul Lenin. Câteodată, acesta se reîntorcea la vechea funcție – executa prizonierii. A decedat de moarte bună, pe timpul când la conducere era Brejnev.
Încă un călău, Garin, a împușcat aproximativ 400 de persoane, în primăvara lui 1938 a fost transferat ca șef în lagărul din Karelia, în 1940 a decedat de un atac de cord și a fost îngropat la Moscova.

Călăul Raevskii, care a împușcat circa 300 de oameni, a fost arestat cu aprobarea lui L.P. Beria ca „unul din conducătorii organizației rebele antirevoluționare, care a existat printre prizonierii lagărului pe insula Solovki”. După ce și-a ispășit pedeapsa, a redobândit gradul de locotenent-colonel.

În prezent, toți acești executori, sunt considerați „Jertfele represiunilor lui Stalin”. Câțiva s-au regăsit chiar pe panourile de onoare ale FSB-ului.

Traducere de Stela Televca
Sursa: ttolk.ru