Cultură

Dezvoltarea industriilor creative, un obiectiv prioritar pentru Ministerul Culturii

La aceasta au participat reprezentanți ai Ministerului, Agenției pentru Dezvoltare Internațională USAID Moldova, Proiectului de Competitivitate din Moldova, Organizației pentru Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice, Casei Imago, YOUBESC Creative Institute.

În debutul discuțiilor, Ministrul Culturii a remarcat că, R. Moldova se caracterizează printr-un potențial creativ valoros, dar și o localizare bună din punct de vedere al dezvoltării sectorului. Oficialul s-a referit la Strategia de Dezvoltare a Culturii „Cultura-2020”, principalul document strategic în domeniul Culturii elaborat de Ministerul Culturii, conform căreia unul din obiectivele prioritare ale domeniului este dezvoltarea industriilor culturale și creative, același obiectiv regăsindu-se și în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

La dezbateri a participat expertul Centrului Creativ Poligon din Slovenia, Luka Piskoric, care a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai sectorului industriilor creative din Moldova, a vizitat câteva sedii, propunând modele de creare a Centrelor de Industrii Creative la Chișinău. În opinia expertului, aceste centre pot deveni spații de conlucrare locală și o platformă pentru profesioniștii independenți, comunitățile creative și startup-urile în domeniul economiilor creative, a antreprenoriatului social și cultural.

La solicitarea Ministerului Culturii, Agenția pentru Dezvoltare Internațională USAID Moldova a inclus în portofoliul domeniilor finanțate – domeniul serviciilor creative, asigurând sprijin pentru industriile creative din Moldova.

TIMPUL.MD (V.M.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *