Diacov: „PLDM-ul a fost printre organizatorii evenimentelor din 7 aprilie şi a alungat acasă democraţii din piaţă”
Cel puţin aşa susţine preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisunii "Puterea a patra", de la N4.
"Domnul Alexandru Tănase a fost în piaţă, a fost printre persoanele care au organizat acele manifestaţii, într-un fel sau altul, Partidul Liberal Democrat. El trebuie să cunoască mai bine decât noi ce s-a întâmplat acolo. Eu am fost în piaţă, dar nu am fost organizator”, a declarat democratul.
În acest context, Dumitru Diacov a spus că membrii PD, care au fost trimişi în piaţă pentru a vedea situaţia, au fost alungaţi.
"Am trimis în piaţă trei oameni din partid, dar ei au fost alungaţi de organizatori. Li s-a spus: duceţi-vă de aici, căci noi aici suntem responsabili", a conchis preşedintele de onoare al PD.
Totodată, demnitarul a menţionat că politicienii niciodată nu vor spune ceea ce a fost acolo în realitate. "Oamenii politici sunt tentaţi să deplaseze puţin accentele şi să prezinte lucrurile din punctul de vedere al partidului pe care îl reprezintă", a punctat acesta.
via publika.md