El provine de la cuvântul german Berg, cu sensul „deal, munte”, în limba populară înseamnă şi „păşune alpină”, adică păşune pe munte, iar în unele regiuni se foloseşte cu sensul de „vie”. Când prin asemenea nume, care sunt nişte termeni topografici, este identificată o persoană, numele respectiv indică locul de baştină sau proprietatea persoanei. De ex.: Ion Delamunte sau Ion Delanistru. Tot aşa şi în germană, de ex., Iohan Berghi însemna iniţial Iohan Delamunte. Fiind adus de saşi (populaţie germană colonizată între sec. XII, XIII în unele regiuni ale Transilvaniei), numele respectiv a pătruns şi la români. În Transilvania, în judeţul Alba, există un sat cu numele Berghiu (aşa era forma veche, în perioada actuală are forma Berghin).
În documentele moldoveneşti, la 1593 şi 1603 este atestată o persoană cu numele Berghea, scris şi Berghean, deci cel venit din Berghea (adică din Berghiu. La 1617 este atestat Lazor Berghea din Săcăleni, ţin. Vaslui. La 1623 este atestat Bergovici (< Berghi, cu suf. rusesc -ovici), diac, scrie act domnesc.
În documentele basarabene, la 1671, este atestat Berghe, fiul Ţocăi, fata Grăjdănesei, vinde medelnicerului Apostol Durac a treia parte din partea cuvenită mamei sale în Oniţcani.
Alte atestări documentare nu se întâlnesc.
Azi, în republică, circulă numele Berghi, purtat de 156 de persoane, cu forma rusească Berghii sunt scrise 168 de persoane, cu forma Berchici 16 – persoane. Cu forma Berghia – 57 şi cu forma Berghie – 17 persoane.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
