Opinii și Editoriale

Diferențe culturale

Există doi scriitori ai secolului XX care au ceva în comun: absurdul. Unul e extrem de cunoscut aici, altul – în România. E vorba de Urmuz și de Daniil Harms. Pe când Urmuz s-a sinucis, Harms abia începea să scrie. Urmuz, dacă e să îl așezăm corect cronologic e mai degrabă contemporanul lui Kafka, însă la acesta din urmă absurdul e mai degrabă teză și subiect decât procedeu literar.

Cred și vreau să cred că pentru literații avizați ambii scriitori sunt cunoscuți și citiți. Diferența vine în discurs. Dacă în România o întâmplare absurdă e legată imediat de afirmația „Urmuz!", aici semnătura îi e atribuită lui „Harms". Sigur, până la urmă, orice lucru absurd, cum a fost sinuciderea lui Butmalai cu două gloanțe în inimă, poate fi însoțită de oricare din cele două exclamații: „Asta-i din Urmuz / Harms".

Însă ceea ce mă interesează pe mine în momentul de față îi vizează pe tinerii noștri implicați în viața literară. Fie ca aspiranți, fie ca cititori. Dacă Harms e cunoscut și citit aici, probabil mai mult decât în România, nu se poate spune același lucru de Urmuz, un scriitor unic și extrem de important în dezvoltarea avangardei românești. Acest geniu al absurdului, care în momentul sinuciderii (1923) nu avea încă un statut recunoscut de scriitor și despre care (trist eveniment) presa relata ca despre sinuciderea unui funcționar, e un scriitor care trebuie inclus în listele obligatorii de lectură, ba chiar în programa școlară.

Cu siguranță precursorul și „maestrul” lui Ionesco, preluat și exportat de dadaiști, descoperit și botezat de Arghezi, Urmuz – un judecător licențiat în drept în viața publică, a avut o operă pe cât de scurtă, pe atât de neegalată. Faptul că absurdul lui nu se oprește doar la unul de situație, cum vedem la majoritatea, ci e în primul rând unul de limbaj, îl așază nu doar între scriitorii vizionari ai începutului de secol XX, ci în întregul proces artistic de pretutindeni ai acelor ani. Poți citi Urmuz și să te gândești la pictorii de atunci.
Lectură și relectură obligatorie, opera lui Urmuz trebuie să fie foarte bine cunoscută în special într-un spațiu cultural de limbă română. (Fără a-i exclude pe alți mari maeștri ai absurdului, cum e Harms).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *