Diferenţe între foamea fizică şi foamea emoţională
În mod normal, mâncăm pentru a ne satisface foamea şi pentru a furniza corpului nutrienţii şi energia necesară pentru a funcţiona optim.
Cu toate acestea, deseori mâncăm din cu totul alte motive: ca răspuns la un stimul (de exemplu, vedem pe cineva mâncând îngheţată şi ni se face poftă şi nouă), pentru a face faţă emoţiilor negative, pentru a scăpa de stres sau pentru a ne recompensa.
Tuturor ni s-a întâmplat să apelăm la alimente dulci sau bogate în grăsimi pentru a ne a ”alina” după o zi lungă şi obositoare sau când ne simţeam singuri, furioşi sau plictisiţi.
Acest comportament nu este rău în sine, este în regulă să ne recompensăm din când în când cu un desert. Totuşi, atunci când mâncarea devine principalul mecanism care ne ajută să facem faţă emoţiilor sau ne distragem atenţia de la acestea, kilogramele în plus nu vor ezita să apară şi gratificarea devine doar temporară.
Probabil că dacă am mânca doar atunci când ne este foame, nu ne-am îngrăşa niciodată. Din păcate, mâncarea nu ne poate rezolva problemele emoţionale, iar corpul nostru nu ştie de intenţiile noastre. El îşi face treaba cu sârguinţă, depunând sub formă de grăsime orice surplus de energie pe care il oferim.
Pentru a depăşi mâncatul emoţional, primul pas este să reînveţi să îţi asculţi corpul şi să distingi între foamea fizică şi foamea emoţională.
În continuare, îţi prezint 5 întrebări care te pot ajuta să distingi între foamea fizică şi foamea emoţională.
Unde resimţi senzaţia de foame?
Foamea fizică se resimte la nivelul stomacului. Cu siguranţă, nu o dată ţi-ai simţit stomacul gol sau ai simţit că acesta te ”roade”.
Orice alt tip de foame se resimte ”deasupra gâtului”: te gândeşti la cât de bună este o felie de pizza sau ”simţi cum îţi plouă în gură”.
Înainte să mănânci întreabă-te cât de foame îţi este pe o scală de la 1 la 10: 1-înfometat(a), 5-satisfăcut(a), 10-îmbuibat. Dacă răspunsul este de la 1 la 4, cel mai probabil îţi este foame fizic.
Cum a apărut senzaţia?
Foamea emoţională apare brusc. Nu te gândeşti la mâncare şi în secunda următoare, simţi nevoia să mănânci ceva. Senzaţia este una de urgenţă, pe care trebuie să o satisfaci imediat. De multe ori, este însoţită de emoţii negative sau urmează unor situaţii supărătoare: şeful a ţipat la ţine, copilul are probleme la şcoală, soţul este prost dispus, te-ai certat cu o bună prietenă etc.
Pe de altă parte, foamea fizică se instalează gradual şi apare deoarece au trecut 4-5 ore de la ultima masă. Corpul îţi transmite progresiv indicii că este timpul să mănânci.
Întreabă-te dacă vrei să mănânci pentru că îţi este foame (nu am energie, simţ senzaţia la nivelul stomacului) sau pentru că te simţi copleşit(ă), frustrat(ă), fericit(ă), stresat(ă) etc.?
Îţi este foame de un aliment anume?
O persoană căreia îi este foame cu adevărat se poate sătura cu o varietate de alimente: legume, fructe, carne, cereale etc.. Evident, fiecare dintre noi avem anumite preferinţe, dar rămânem deschişi şi putem găsi mai multe alternative care să ne satisfacă.
Pe de altă parte, cineva care simte nevoia să mănânce emoţional, îşi doreşte doar alimente cu un anumit gust sau textură. Cele mai frecvente alegeri sunt alimentele bogate în zahăr, grăsimi sau alimentele crocante, precum ciocolata, chipsurile, fast-food-ul. Practic, de cele mai multe ori îţi este foame de un aliment anume şi niciun substitut al acestuia nu te poate satisface.
Când te opreşti din mâncat?
Persoanele care mănâncă că să îşi hrănească corpul se opresc din mâncat atunci când se simt sătule. Dacă mănânci emoţional, probabil vei continuă să te hrăneşti, chiar dacă stomacul îţi spune că s-a săturat.
Cum te simţi după ce mănânci?
Paradoxul mâncatului emoţional este că deşi mănânci ca răspuns la o emoţie, de cele mai multe ori negativă, dacă te supra-alimentezi ajungi probabil să îţi pară rău sau să te simţi vinovat(ă) că ai mâncat prăjituri, tort sau cheeseburger.
Dacă intenţia de a mânca este satisfacerea nevoilor fiziologice, sentimentele de vinovăţie nu apar întrucât realizezi că mâncarea este pentru organism la fel de importantă că oxigenul.
Acum că ştii să distingi foamea fizică de cea emoţională, încearcă să fii conştient(ă) de ce se întâmplă de fapt atunci când simţi nevoia să mănânci ceva bun după o zi obositoare. Dacă nu îţi este foame fizic, opreşte-te pentru un moment şi caută alte activităţi cu care să te recompensezi sau care te-ar face să te simţi mai bine.
sursa: csid.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!