Actualitate

Din 1 februarie apa caldă va fi mai ieftină…

Astfel, preţul 1 m³ de apă caldă menajeră, livrată către Punctele Termice Centrale, se micşorează de la 48,67 lei la 39, 11 lei sau cu aproximativ zece lei.

Costul serviciului de apă caldă menajeră se calculează după formula: cantitatea de energie termică utilizată pentru încălzirea a 1 m³ de apă înmulţit cu tariful la energia termică, plus tariful la apă şi canalizare. Datorită majorării simţitoare în ultimul timp a costului unei gigacalorii, a crescut semnificativ şi preţul apei calde menajere. Acest fapt a condus la reducerea numărului de consumatori, deşi furnizorul livrează apa până la branşamentul blocului locativ, suportând cheltuieli.

SA „Termocom” a decis să micşoreze cu 20 la sută costul de livrare a apei calde, mizând pe faptul că odată cu scăderea preţului serviciului, numărul de consumatori va creşte, iar cheltuielile furnizorului vor scădea.

Potrivit directorului SA „Termocom”, Mihai Cernei, în anul 2011, pierderile întreprinderii pentru apa caldă nefacturată au constituit 70 milioane lei.

Serviciul de presă al primăriei ne informează că noul tarif pentru apa caldă menajeră este stabilit pentru perioada anului în curs şi va intra în vigoare de la 1 februarie 2012.

N.R.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *