Social

Din 1 martie, fiecare refugiat va trebui să fie înregistrat la medicul de familie

Începând cu 1 martie 2023, fiecare persoană care are statutul de protecție temporară urmează să aibă un loc stabil de trai în Republica Moldova și, prin urmare, să fie înregistrată la un anumit medic de familie.

Despre acest lucru a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) Ion Dodon, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanta Fondului Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova, Nigina Abaszada, scrie Radiomoldova.md.

Potrivit șefului CNAM, înregistrarea la medicii de familie va permite direcționarea finanțării concret spre beneficiar, odată cu introducerea de la 1 martie a mecanismului de protecție temporară a persoanelor strămutate din Ucraina.

La rândul său, Nigina Abaszada și-a reconfirmat deschiderea pentru continuarea colaborării celor două instituții prin semnarea unui nou acord de parteneriat pentru anii 2023-2027, care să includă și aspectul privind acoperirea întregului spectru de servicii medicale destinate persoanelor refugiate.

„Rămânem deschiși spre colaborare. Noi suntem angajați să sprijinim Guvernul inclusiv în implementarea măsurilor de protecție temporară pentru refugiați, ceea ce ne oferă aceeași legitimitate în acordarea de sprijin atât refugiaților, cât și celor ce vor obține statutul de protecție temporară. Suntem gata să acoperim cheltuielile pentru toți refugiații, indiferent de statut”, a specificat reprezentanta UNFPA Moldova.

Vă amintim că, în luna aprilie 2022, CNAM și UNFPA au semnat un acord de parteneriat pentru finanțarea spectrului de servicii de sănătate sexuală și reproductivă oferite persoanelor refugiate. Astfel, cetățenii refugiați din Ucraina au acces gratuit la un șir de servicii în domeniul sănătății reproducerii incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *