Din 2014 Ziua Victoriei nu va mai fi sărbătorită în PMAN
Organizațiile pro-ruse din Chișinpu vor marca Ziua Victoriei prin mai multe manifestații. Pe 8 mai, Asociația „Moldova Tânără” va organiza un concert în scuarul Teatrului de Operă și Balet, iar pe 9 mai vor urma alte cinci evenimente similare în centrul capitalei și la Memorialul „Eternitate”. Printre organizatori se numără Liga Tineretului Rus și Partidul Comuniștilor din R. Moldova. De asemenea, în aceeași zi, va avea loc un concert grandios cu melodii patriotice rusești în Piața Marii Adunări Naționale sponzorizat de Unibank și Fondul „Miron Șor”.
Primarul capitalei a dat de înțeles că numărul concertelor e exagerat de mare și nu e corect ca Ziua Europei, sărbătorită la fel pe 9 mai, să fie marginalizată de Ziau Victoriei. „Până acum, Ziua Victoriei și Ziua Europei au fost sărbtătorite în zile diferite, pentru a nu încinge spiretele. Dar s-a ajuns la exagerări. Modestia europenilor este călcată în picioare. În ziele ce urmează voi semna o dispoziție ca din 2014, pe 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale să fi marcată doar Ziua Europei”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Primarul a dat o replică și ambasadei Federației Ruse care s-a arătat revoltată de intenția unor organizații și intelectuali din R. Moldova de a declara data de 9 mai – zi de doliu național. „Ambasada FR ar trebui să țină cont de faptele triste care au urmat după 9 mai 1945. După eliberarea de fascism, a urmat o altă ocupație, care a dus la deportări și foamete. Fascism egal comunism. Asta trebuie să intre în cap la toți pentru totdeauna”, a conchis Dorin Chirtoacă.
Timpul.md (I.M.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!