Din cauza neatenției părintelui, un copil a ajuns în stare gravă la spital
Şefa Secţiei primiri urgenţe a Spitalului Clinic municipal din Bălţi, Ala Condrea, a comunicat că această substanţă este foarte toxică pentru copiii de vârstă fragedă, scrie IPN.
Medicul a spus că mama i-a dat fetiţei sticla cu acetonă să se joace, crezând că este închisă bine. Lăsând-o doar pentru câteva clipe nesupravegheată, fetiţa a reuşit să deschidă sticla şi a vărsat conţinutul peste ea. La spital copilul a ajuns în stare grav-medie şi va rămâne aici câteva zile pentru tratament. Medicii atenţionează că lucrurile puteau să aibă o întorsătură tragică, întrucât inhalarea îndelungată de acetonă de către copiii de vârstă fragedă poate duce la sufocare.
Părinţii sunt atenţionaţi să supravegheze permanent copiii pentru că aceştia sunt curioşi din fire şi îşi pot face rău chiar şi cu obiecte inofensive pentru maturi. Substanţele periculoase trebuie păstrate în magazii încuiate, în locuri inaccesibile pentru copii. Anul trecut, un copil a suferit o intervenţie chirurgicală complicată după ce a ingerat substanţă pentru destupat ţevile. Chiar şi o doză mică i-a provocat copilului o arsură la esofag.
În cazul copiilor de vârstă fragedă, aceştia vor fi urgent transportaţi la spital. În alte cazuri, poate fi consultat în prealabil specialistul de la Serviciul TOXAPEL – 022.555.220. Acest serviciu acordă asistenţă medicală telefonică părinţilor şi cadrelor medicale privind primul ajutor în cazul intoxicaţiilor la copii.
Mai multe informaţii despre cum poate fi protejat copilul pot fi găsite pe site-ul www.parinti.md, şi urmărind acţiunile desfăşurate în campaniile de informare pentru prevenirea accidentelor cu implicarea copiilor din cadrul proiectului REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova). Proiectul REPEMOL este finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi implementat de Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate.
SURSA: IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!