Din Franţa, părintele Andrei Berega: „Moldovenii au adus în Europa Occidentală o frumoasă tradiţie – trăirea credinţei în Dumnezeu”

Este vorba de părintele Andrei Berega, originar din oraşul Bălţi. A ajuns în Franţa cu o bursă de studii pentru Institutul Teologic Saint-Serge din Paris obţinută de la Guvernul francez. Astăzi are două diplome de master, una – obţinută la Sorbona şi alta – la Institutul Catolic din Paris, iar în toamnă este hotărât să urmeze studiile de doctorat la Universitatea Sorbona din capitala Franţei. Înainte de a pleca în Franţa, în 2002, a absolvit Universitatea de Arte din Bucureşti.

Acum patru luni, era parohul unei biserici ruseşti din oraşul Montargis, o parohie cu mulţi georgieni, ucraineni, francezi şi ruşi. Dar văzând că „ai noştri concetăţeni, în număr tot mai mare, bat drumul spre bisericile altora, unde le este străină şi limba, şi cultura, şi tradiţia”, a format „o asociaţie care îi permite, în faţa autorităţilor, să adune enoriaşii pentru rugăciune”. Este vorba de Biserica „Sfânta Treime şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din oraşul Villeneuve Saint George, o localitate din preajma Parisului, bine cunoscută de moldoveni, care, acum trei ani, număra peste 2000 de vorbitori de limba română.

– Părinte Andrei, cum sărbătoresc moldovenii, aflaţi la muncă în străinătate, sărbătorile de Paşti?
– Aici, la Paris, creştinii noştri sărbătoresc la fel ca în ţară, cu multă pregătire pentru masa de Paşti. Însă bucuria mea este alta – pregătirea pentru Noaptea Învierii. În Postul Mare au venit mulţi creştini la spovedanie şi împărtăşanie, mulţi au fost şi cei care au participat la slujbele de seară din timpul săptămânii. Comunitatea noastră, din punct de vedere a activităţii pastorale, abia acum se formează. Cu toate acestea, reuşim să ne facem auziţi şi să aducem cât mai mulţi creştini la biserică. În Noaptea Învierii, la biserica noastră au fost aproximativ 250 de persoane. Nu este un număr mare, dar mi se pare un început bun.

– Dar ce fac ei la Paştele Blajinilor?
– Deoarece nu putem merge la cimitir, acolo unde sunt rudele noastre, Paştele Blajinilor îl vom face la biserică, unde vom aprinde lumânări pentru toţi cei răposaţi din familiile noastre.

– Toţi moldovenii din această comunitate vin la biserică?
– Concetăţenii noştri sunt un popor credincios şi, chiar dacă au venit în străinătate pentru a lucra, ei nu uită de suflet. Noi, moldovenii, am adus cu noi în Europa Occidentală o adevărată bogăţie, o frumoasă tradiţie, un tezaur: trăirea credinţei! Şi ar fi păcat să pierdem această bogăţie sufletească. Suntem de origine latină şi ne integrăm uşor în orice societate, însă, dacă nu vom fi atenţi şi trăitori ai credinţei străbunilor noştri, riscăm uşor să ne pierdem identitatea şi credinţa. Iată de ce biserica din orice diasporă are un rol determinant pentru menţinerea, aprofundarea şi încurajarea cunoaşterii propriei culturi.

– În RM preoţii sunt acuzaţi că fac averi pe seama credincioşilor. Care este atitudinea faţă de preoţi/biserică în Franţa?
– Atitudinea faţă de preoţi şi biserică, indiferent de ţară, depinde numai de preot. Dacă el este cu adevărat omul Domnului şi se dăruieşte în totalitate slujirii aproapelui, dacă prioritatea vieţii sale este Hristos, atunci preotul va fi iubit şi stimat de oameni. Acei preoţi care aşteaptă profit financiar de la biserică nu vor cunoaşte niciodată bucuria comuniunii cu Domnul Hristos.

– Ce le doriţi creştinilor din ţară cu ocazia acestor sărbători?
– În aceste sfinte şi luminate zile ale Paştelui, doresc mai întâi de toate fraţilor mei preoţi şi episcopilor din Republica Moldova multă bucurie, bucuria pe care numai Cerul o poate da. Avem o tradiţie frumoasă, dar nu ea ne este mântuirea, ci o relaţie strânsă şi arzătoare cu Domnul Iisus, o relaţie în care uiţi de sine pentru a te dărui altora, o relaţie şi o experienţă personală cu Dumnezeu, pentru a nu ne fi ruşine în ziua cea mare a venirii Lui.

Tuturor creştinilor le doresc acelaşi lucru – să înţeleagă că nu este nimic mai scump decât a te simţi copilul lui Dumnezeu, nu este nimic mai frumos decât a-l vedea pe Domnul Hristos lângă tine, de a-I simţi prezenţa. Învierea Domnului să ne întărească credinţa cea şubredă şi întunecată din cauza alergării noastre după poftele lumeşti.