Din ianuarie patenta de muncă în Rusia va fi de două ori mai scumpă
Anunțul a fost făcut de către președintele Congresului Diasporelor Moldovenești, Alexandr Kalinin.
Astfel, dacă propunerile de modificări legislative vor intra în vigoare, migranții care muncesc în baza patentei, inclusiv cetățenii moldoveni, vor fi nevoiți să achite 3000 de ruble lunar în loc de 1.216 ruble (1.100 de lei în loc de 450 de lei).
Alexandr Kalinin susține că de la începutul anului 2015, cetățenii Republicii Moldova, care își vor perfecta în regiunea Moscovei patenta, cu dreptul de a munci la o persoană fizică, vor achita taxa lunară de 3 mii de ruble, iar dacă își vor perfecta actul pentru a munci la o persoană juridică – 5 mii de ruble (1.850 de lei).
Kalinin consideră că aceste taxe sunt foarte mari, chiar și pentru migranții care lucrează în orașul Moscova. Potrivit acestuia, creșterea taxelor lunare, pentru achiziționarea patentei de muncă, la persoanele fizice sau juridice, ar trebui să se stabilească în funcție de nivelul inflației.
Menționăm că, potrivit Congresului Diasporelor Moldovenești, în 2013 taxa lunară pentru patentă era de 1.000 de ruble, în 2014 – 1.216 ruble, iar în 2015 poate ajunge la 3.000 de ruble lunar. Cu acestea, cererea pentru astfel de acte este în continuă creștere, susține Alexandr Kalinin.
sursa: agora.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!