Actualitate

Dinu Patriciu, patronul trustului Adevărul, află mâine dacă va fi condamnat la 20 de ani de închisoare

La ultimul termen al procesului din 18 iulie, procurorul de şedinţă a cerut judecătorilor condamnarea lui Dinu Patriciu la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, respectiv 20 de ani de închisoare. De asemenea, reprezentantul Parchetului a cerut ca prin decizia ce va fi pronunţată judecătorii să-l oblige pe Alexandru Bucşă să plătească, în solidar cu Dinu Patriciu, suma de 85 de milioane de dolari Ministerului Finanţelor Publice.
 
Procesul Rompetrol este unul dintre cele mai lungi din România, el fiind blocat aproape un an la Curtea Constituţională (2010-2011), după ce avocaţii au ridicat mai multe excepţii de neconstituţionalitate. Abia în aprilie 2010 judecătorii au reuşit să demareze audierea inculpaţilor, însă Dinu Patriciu a refuzat să dea o declaraţie în faţa instanţei, catalogând acest dosar ca pe unul politic. La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Delapidare – procurorii susţin că în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, Dinu Patriciu şi-a însuşit, în mod repetat, în perioada septembrie 1999 – noiembrie 2001, suma de 85 de milioane USD izvorâtă din Acordul EPSA şi cuvenită bugetului de stat şi pe care a traficat-o în interesul Rompetrol Internaţional Ltd şi The Rompetrol Group BVB Olanda.

Spălare de bani – în rechizitoriul Parchetului se arată că Dinu Patriciu a transferat în mod succesiv fondurile SC Rompetrol SA, în suma de 85 de milioane USD, pe care le administra în baza Acordului EPSA, prin încheierea de contracte de cesiune de creanţe, împrumut şi novaţie între firmele din cadrului grupului Rompetrol, cu intenţia de a ascunde şi disimula originea ilicită a acestora.

Asociere pentru săvârşirea de infracţiuni – anchetatorii declară că Dinu Patriciu s-a asociat cu Philip George Stephenson, Alexandru Bucşă, Petrică Grama şi John Hamilton Works în vederea săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani.

Manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare – Dinu Patriciu, în calitate de reprezentant al grupului Rompetrol, a organizat şi coordonat operaţiunile de tranzacţionare a acţiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA (cu simbol RRC), prin intermediul unor conturi aparţinând unor persoane fizice sau juridice controlate de grupul de firme Rompetrol, în scopul influenţării şi menţinerii unui nivel artificial al preţului de deschidere şi tranzacţionare.

Dezvăluire de informaţii privilegiate – Dinu Patriciu a dezvăluit lui Sorin Roşca Stănescu, pe 6 aprilie 2004, înainte cu o zi de începerea tranzacţionării acţiunilor emise SC Rompetrol Rafinare SA în cadrul BVB, informaţia privilegiată privind termenii şi condiţiile în care urmează să se desfăşoare operaţiunile de tranzacţionare a acţiunilor RRC, iar pe 20 aprilie 2004 a dezvăluit lui Sorin Pantiş informaţia privilegiată privind preţul pe care societăţile controlate de grupul de firme Rompetrol urma să îl afişeze în aceeaşi zi.

Spălare de bani – Parchetul declară că, în perioada 1-20 aprilie 2004, în mod repetat, Dinu Patriciu a coordonat şi controlat transferurile repetate, în zone considerate paradisuri fiscale sau diferite conturi bancare atât în România, cât şi în străinătate, de fonduri şi valori obţinute în urma operaţiunilor manipulative cu acţiuni RRC desfăşurate la BVB de către persoanele din cadrul grupului infracţional, urmărind ascunderea şi disimularea originii ilicite a acestora.

Iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat – procurorii susţin că Dinu Patriciu, împreună cu Philip George Stephenson şi Colin Hart, a constituit un grup infracţional organizat din momentul comunicării de către BVB a primei zile de tranzacţionare a acţiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA, în perioada 1-20 aprilie 2004, în scopul manipulării preţului acţiunilor RRC şi folosirii de informaţii privilegiate cu consecinţa spălării banilor rezultaţi din aceste infracţiuni prin conturile persoanelor fizice sau juridice afiliate grupului Rompetrol, şi la care au aderat şi alte persoane învinuite în cauză.

Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

Sursa: Capital.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *