Actualitate

Direcția generală educație, tineret și sport are un nou șef. Cine este cea care a ocupat funcția pentru următorii patru ani

Într-un comunicat de presă remis de DGETS se menționează că prin dispoziția primarului general interimar din 31 mai, Rodica Guțu a fost desemnată învingătoare a concursului organizat. Noua șefă a fost numită în funcție pentru un termen de patru ani.

Pe 31 mai, simpatizanți PAS, PPPDA și PLDM au manifestat în fața Primăriei municipiului Chișinău împotriva modalității în care s-a desfășurat concursul public pentru ocuparea funcției șef al Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău. Potrivit manifestanților, concursul a fost organizat cu încălcări de regulament. Cu cel puțin trei zile înainte de desfășurarea probelor de concurs, acest lucru trebuie să fie anunțat pe site-ul instituției, lucru care nu s-a întâmplat. După o atenționare publică a liderei PAS, Maia Sandu, în data de 30 mai, Primăria a publicat anunțul, dar l-a antedatat, de parcă ar fi fost pe site de pe 28 mai. Aceștia au cerut autorităților municipale să înceteze concursul pentru că s-a admis o problemă de legalitate.

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *