Directoarea Sanatoriului „Speranța”, prinsă cu avere nejustificată: Constatările ANI

Olga Arseni, director în cadrul Centrului de reabilitare a persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități (adulte) „Speranța” orașul Vadul lui Vodă, subordonat Ministerului Muncii și Protecției Sociale, este vizată într-un act al Autorității Naționale de Integritate (ANI), care a constatat o diferență substanțială și deținerea unei averi cu caracter nejustificat în valoare de 871.114 lei.
Diferența a fost stabilită între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada 2019–2025.
ANI precizează că în baza actului de constatare, cauza va fi transmisă în instanța de judecată competentă spre examinare, în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate. Inspectorul va dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu din momentul în care actul de constatare va rămâne definitiv.
Persoana vizată va fi decăzută din dreptul de a exercita anumite funcții pe o perioadă de 3 ani, fiind înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.
Actul de constatare poate fi contestat în instanță și poate fi consultat integral pe pagina oficială a ANI.