Directorul CNA anunță că Partidul Șor va fi scos în afara legii, dacă se dovedește că a fost finanțat ilegal
Directorul CNA Iulian Rusu a declarat că operațiunea de ieri a vizat mai multe locații ale Partidului „Șor” și ține de suspiciunea de finanțare ilegală a formațiunii politice. De asemenea, Iulian Rusu a menționat că, dacă se dovedește că Partidul Șor a fost finanțat ilegal, va fi radiat din registrul partidelor politice.
Merită menționat că procurorii CNA ai lui Iulian Rusu au sifonat presei o serie întreagă de informații compromițătoare la adresa Partidului Șor care vor determina publicul să aibă „anumite așteptări” de la judecătorul care va judeca acest dosar. Portalul pro-guvernamental Tv8 a publicat imagini din agenda unui deputat, iar ZdG a lansat un „fakenews” în care l-a confundat pe Andrei Spânu cu Oleg Spînu.
Potrivit lui Iulian Rusu, pentru a consolida probatoriul, procurorii CNA au solicitat de la judecătorul de instrucție aprobarea efectuării de percheziții.
„S-au colectat o serie de materiale, care sunt analizate foarte minuțios. Investigațiile continuă. Perchezițiile prin definiție, sunt măsuri care să consolideze probatoriul acumulat la momentul actual”, a spus Iulian Rusu.
Șeful CNA a vorbit în cadrul emisiunii și despre validitatea probelor acumulate până acum.
„Decizia în ce privește pertinența probelor o ia judecătorul. Cu toate acesta, un test de admisibilitate a deja a fost aprobat de judecătorul de instrucție în momentul în care noi am prezentat probe legate de finanțarea ilegală. Au fost prezentate și unele înregistrări, în care am schimbat intenționat glasul și am blurat fețele ca să nu fie posibilă identificarea. Pentru a demonstra, cerem un arsenal și aceasta este doar o mică părticică”, a spus Iulian Rusu.
Acesta a mai menționat că, deși în documentele Partidului Șor este trecută o finanțare de 1,6 milioane de lei, CNA a ajuns la concluzia că finanțarea reală este de 20 de milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!