Politică

Directorul CNA și procurorul șef Anticorupție s-au întâlnit cu șefa Biroului FBI la București

Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, a efectuat o vizită de lucru la București, în perioada 10 – 11 octombrie.

Din componența delegației din Moldova a făcut parte directorul CNA, Iulian Rusu, dar și membri ai societății civile. În cadrul vizitei a fost prezent și Excelență sa, Ambasadorul RM în România, dl Victor Chirilă.

Delegația din Moldova s-a întâlnit cu autorităților de drept și din domeniul justiției din România, inclusiv cu reprezentanți al Ministerului Justiției și al Consiliului Superior al Magistraturii. Au avut loc și întrevederi cu Procurorul General al României, șeful Direcției Naționale Anticorupție, și cu directorul general al Agenției Naționale a Bunurilor Infracționale.

Scopul vizitei a fost schimbul de experiență și familiarizarea cu procesele de activitate ale instituțiilor similare din țara vecină, inclusiv experienţa procurorilor români privind criteriile de definire a competenţei pentru marea corupţie, și instrumentele de comunicare publică disponibile procurorilor, având în vedere confidenţialitatea procedurilor şi necesitatea informării opiniei publice despre infracţiunile cu impact major asupra societăţii.

Șefa Procuraturii Anticorupție și directorul CNA a avut o ședință de lucru și cu șefa Biroului FBI la București, și în așa mod continuă să fortifice relațiile cu partenerii externi în lupta cu marea corupție, care în multe cazuri are elemente transnaționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *