Directorul Enel s-a sinucis: Matteo Cassani s-a aruncat de pe clădirea companiei din București. Reprezentanţii companiei susţin că nu cunosc „circumstanţele acestui accident”

O ambulanţă care trecea prin zonă şi mergea la un alt caz a fost solicitată să oprească, însă echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe Cassani. Potrivit reprezentanţilor ambulanţei, Matteo Cassani a decedat la impactul cu solul.
Reprezentanţii companiei ENEL au transmis un comunicat de presă prin care susţin că nu cunosc "circumstanţele acestui accident".
"Va informăm că astăzi a avut loc o tragedie, în care colegul nostru Matteo Cassani, Directorul General al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia şi-a pierdut viaţă. Nu cunoaştem circumstanţele acestui accident. O investigaţie a autorităţilor este în curs de derulare. Matteo Cassani a fost un excelent profesionist, care lucra de zece ani în România, ocupând diverse poziţii de conducere în cadrul companiei noastre. Un om respectat de toţi colegii şi apreciat de clienţi şi de întreagă comunitate de business. Prioritatea noastră în acest moment este să fim alături de familie şi colaboratorii săi apropiaţi. Sperăm că întreagă presă să respecte intimitatea persoanei implicate şi să nu speculeze pe acest eveniment nefericit", se arată în comunicatul ENEL.
Sursa: mediafax.ro