Directorul Întreprinderii Apă-Canal Chișinău explică de ce pleacă din funcție: „Demnitatea mea este mai presus”. Cine îi va lua locul
„Public anunţ că, astăzi de către Adunarea Generală a fost acceptată cererea de demisie din poziţia de director general. Eu nu m-am ținut niciodată de funcții. Demnitatea mea este mai presus. Nici în concediu artificial de boală, cum fac alții, nu am de gând să mă duc. Mă dau la o parte… Mă bucur că am reuşit să readuc la viaţă întreprinderea şi proiectul, mă bucur că am reuşit să facem o echipă, mă bucur că am reuşit să lansăm mai multe proiecte pentru asigurarea unui serviciu mai calitativ consumatorilor, mă bucur că am readus speranţa în ochii angajaţilor… Sunt cu conştiinţa curată că în toată activitatea mea din cadrul Primăriei mun. Chişinău şi din poziţia director general la Apă-Canal, mi-am dăruit toată puterea şi priceperea pentru a asigura o dezvoltare durabilă în interesul consumatorilor dar şi angajaţilor”, a mai scris scris Veronica Herța.
Odată cu Veronica Herța, de la conducerea ACC ar putea pleca și alți angajați importanți.
Tot astăzi, noul șef al Societății pe Acțiuni a fost deja numit fostul director al Fabricii de Sticlă din Chișinău, Valeriu Meșca. În perioada 2005-2016 a fost director general Î. S. „Fabrica de sticlă” Chișinău, iar în 2011 a fost decorat cu ordinul Gloria Muncii. A absolvit Universitatea Tehnică din Chișinău, facultatea mecanică.
Tot, astăzi, în funcţia de director economic al întreprinderii a fost numit Viorel Bejan, șef Direcția control, Inspectoratul Principal de Stat, în funcția de director tehnic, producție- Anatol Lichii, director tehnic, producție adjunct al S.A. „Apă-Canal Chişinău”, şi director relaţii cu clienţii – Andrei Șaptefraț, angajat al S.R. L. „ Chișinău-Gaz” .
TIMPUL.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!