Economie

Directorul Lukoil România, o afacere de peste 1 miliard de dolari este din R. Moldova

Jumbei l-a înlocuit de curând din funcţia de director general pe Maxim Khitrov, care a preluat conducerea Lukoil România la jumătatea anului 2010. La acel moment, Khitrov venea îl locul lui Constantin Tampiza, unul dintre cei mai cunoscuţi şefi din industria petrolieră locală, care a avut un mandat de aproape opt ani de zile la conducerea Lukoil România. În prezent, Tampiza este reprezentantul în România al preşedintelui Lukoil, Vagit Alekperov.

Potrivit informaţiilor disponibile, Victor Jumbei a mai ocupat funcţii de conducere în cadrul Lukoil, printre acestea figurând aceea de director general al Lukoil Moldova, cel mai mare jucător din această piaţă sau cea de primadjunct al Lukoil Ucraina.

Venirea lui Jumbei la conducerea Lukoil România, un business de peste un miliard de euro cu circa 3.600 de angajaţi, are loc în contextul în care compania a anunţat anul trecut primele planuri privind intrarea pe segmentul de explorare şi producţie de hidrocarburi în Marea Neagră, concomitent cu intenţia de a investi în proiecte de energie regenerabilă.

Ruşii au dreptul de a explora două perimetre din Marea Neagră cu o suprafaţă de circa 2.000 de kilometri pătraţi, bugetul pentru această fază putând ajunge până la 400 de milioane de dolari.

În cazul unui succes, ruşii au anunţat anul trecut că bugetul ar putea ajunge chiar la 1,5 miliarde de dolari. Energia verde este un alt domeniu fierbinte. Potrivit celor mai recente informaţii, Lukoil analizează proiecte eoliene în zona Moldovei, a doua ca potenţial după Dobrogea. În afară de Lukoil, alţi petrolişti deja au început să facă bani din vânt, Petrom fiind un astfel de exemplu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *