Ultima oră

Dirk Schuebel: În circumstanţele de astăzi cu Transnistria este mai dificil să avem regim liberalizat de vize

O declaraţie în acest sens a fost făcută de şeful delegaţiei UE în ţara noastră, Dirk Schuebel.

"Dacă Uniunea Europeană va cădea de acord cu acest regim liber de vize evident că noi trebuie să ne asigurăm că frontiera este protejată aşa cum se cuvine. În circumstanţele pe care le avem astăzi cu Transnistria acest lucru este mai dificil. Noi am analizat de comun acord aceste probleme şi suntem optimişti că putem găsi o soluţie", a subliniat oficialul european.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, consideră, însă, că liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană nu trebuie condiţionată de rezolvarea conflictului transnistrean. "Eu nu văd niciun fel de legătură fundamentală între aceste două considerente. Important este ca Republica Moldova să dispună de toate mecanismele de control al frontierei sale de vest, graniţa cu UE", a declarat speakerul.

Pe de altă parte însă, comisarul european pentru extindere, Štefan Füle, a menţionat că cetăţenii Moldovei vor circula liber în Europa abia atunci când oficialii de la Chişinău vor soluţiona diferendul transnistrean.
 
Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *