ActualitateExterne

Discuții cruciale între Qatar și guvernul de tranziție din Siria, programate pentru duminică

O delegaţie din Qatar urmează să meargă duminică în Siria pentru a se întâlni cu membri ai guvernului de tranziţie instalat după înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat vineri un diplomat din Qatar pentru AFP, potrivit Agerpres.

“Prima vizită a unei delegaţii din Qatar în Siria (după căderea guvernului sirian) va avea loc duminică. Delegaţia va lua măsurile necesare pentru redeschiderea ambasadei”, a spus diplomatul sub rezerva anonimatului.

Qatarul şi-a închis misiunea diplomatică la Damasc şi şi-a rechemat ambasadorul în iulie 2011, la câteva luni după ce forţele lui Assad au reprimat protestele pro-democraţie, declanşând războiul.

Spre deosebire de alte ţări arabe, Qatarul nu a restabilit niciodată relaţiile diplomatice cu Siria sub conducerea lui Assad, care a fost înlăturat de la putere pe 8 decembrie de o coaliţie de rebeli islamişti care a intrat în capitala Damasc.

Potrivit diplomatului, oficiali ai Ministerului de Externe din Qatar sunt aşteptaţi să facă parte din delegaţie.

El a negat, de asemenea, “informaţiile privind o vizită anterioară la Damasc a şefului serviciilor de informaţii din Qatar”.

La începutul acestei săptămâni, un oficial din Qatar a declarat că ţara sa “a stabilit prim contact” cu grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS), în fruntea coaliţiei care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele sirian.

Miercuri, Qatarul a anunţat oficial redeschiderea “în curând” a ambasadei sale la Damasc, o măsură care vizează “întărirea relaţiilor” între cele două ţări şi “asigurarea coordonării cu autorităţile competente pentru a facilita acordarea de ajutor umanitar poporului sirian printr-un pod aerian”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *