Discuții moldo-americane la Summit-ul NATO
Reformarea Armatei Naţionale, misiunile de menţinere a păcii, situaţia regională şi priorităţile colaborării bilaterale moldo-americane au fost principalele teme de discuţie.
În cadrul întrevederii, Anatol Şalaru a reiterat faptul că SUA este un partener strategic fundamental pentru Republica Moldova. Ministrul Apărării şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul acordat de partea americană la reformarea Armatei Naţionale, materializat prin instruire, echipament şi expertiză.
Asistentul adjunct al Secretarului Apărării al SUA a evidențiat importanţa consolidării şi continuării relaţiilor moldo-americane. Oficialul a menţinat că SUA vor susține și pe viitor reformele sectorului de apărare, toate iniţiativele, dar şi programele bilaterale.
În acelasşi context, Dr. Carpenter a salutat aportul militarilor Armatei Naţionale îm misiunea KFOR din Kosovo şi a descris implicarea Republicii Modova ca fiind una apreciată la nivel internaţional.
La final, oficialii au discutat despre o eventuală vizită a asistentului adjunct al Secretarului Apărării al SUA în Republica Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!