Actualitate

Dispozitivul care permite să vorbim la telefon în public, fără a fi auziți de oamenii din jur

Gadgetul Hushme e ca o mască asemănătoare cu cea a personajului Bain din benzile desenate cu Batman și permite utilizatorului să fie acoperit de un câmp izolat fonic, atunci când vorbește la telefon.

Setul constă într-o cască din plastic, care se pune la nivelul gurii cu ajutorul unor elemente magnetice de fixare în partea din față și o curea elastică în spate. Acesta are încorporat un microfon, iar materialele din care este realizat dispozitivul reduc volumul discursului utilizatorului și îl prefac în sunete neinteligibile pentru alții.

Pe lângă smartphone, masca poate fi conectată la un telefon fix și la orice dispozitiv care are o mufă audio de 3,5 mm. Bateria durează până la 10 ore de utilizare.

La începutul anului 2017 dispozitivul a fost prezentat la o expoziție de gadgeturi din Las Vegas. De asemenea, compania a stabilit relații de cooperare cu parteneri din China și negociază cu distribuitori din Franța, Marea Britanie și Brazilia.

Investițiile inițiale pentru producerea primelor exemplare au fost de circa 220 de mii de dolari, iar astăzi, compania se află în stadiul cel mai apropiat de lansarea producției în masă. Astfel, vânzările produsului ar putea începe în lunile martie sau aprilie a acestui an.

Prețul dispozitivului pornește de la 189 de dolari americani, iar pentru distribuitori sunt disponibile o serie de 30 de seturi, la prețul de 4.499 de dolari americani. Pe lângă masca în sine, gadgetul include un set de prize interne și fire microUSB și un jack audio de 3,5 mm.

Echipa Hushme este formată din zece persoane. Co-fondatorii Konstantin Șevcenko și Andrei Levchuk sunt responsabili pentru gestionarea operațională și finanțe. Însă, ei continuă, de asemenea, să lucreze la Chumak în posturile de director general și financiar.

Sursa: Realitatea.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *