Fotbal

DIVIZIA NAŢIONALĂ: în aşteptarea derbyului

“Maladia” egalităţilor a afectat chiar şi fotbalul prestat de formaţiile din plutonul fruntaş al clasamentului care, astfel, au pierdut puncte importante în lupta pentru locurile premiante.

Una din cele mai mari surprize ale etapei din week-end a fost consemnată la Călărăşeuca, unde Nistru Otaci a găzduit pe Dacia Chişinău.

După o luptă surdă în prima jumătate a meciului, “lupii galbeni” au reuşit să deschidă tabela înainte de pauză, prin Eugen Gorceac. Însă deja în startul mitanului secund, Renat Murguleţ a egalat pentru Nistru, consemnând scorul final 1-1. Acest rezultat o menţine pe Dacia în fruntea clasamentului, dar ea poate fi detronată de râbniţenii de la Iskra-Stal, care, luni, vor juca cu campioana Sheriff.

Egalitate a înregistrat şi o altă pretendentă la titlu, Milsami, care a jucat la Orhei cu Dinamo Tighina. Antrenaţi de românul Ştefan Stoica, orheienii au încheiat al treilea meci fără victorie, prelungindu-şi criza de joc. După ce Alexandru Golban a deschis scorul pentru “vulturii roşii”, în minutul 18, nistrenii au replicat în minutul 72, când au marcat golul egalării prin Oleg Ichim.

În alte meciuri au fost consemnate rezultatele Olimpia Bălţi – FC Costuleni 4-1, Zimbru Chişinău – Rapid Ghidighici 0-0, Sfântul Gheorghe Suruceni – Găgăuzia Comrat 2-2.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *