DNA bate la ușa lui Piedone: fostul primar, suspectat că a „avertizat” un hotel înaintea unui control

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins marți dimineață la locuința lui Cristian Popescu Piedone. Fostul edil este cercetat într-un dosar ce vizează posibila divulgare de informații confidențiale către un hotel din Sinaia, care urma să fie inspectat de autorități.
Potrivit anchetatorilor, Piedone ar fi transmis în avans detalii despre un control oficial, oferind astfel timp administratorilor unității să ascundă eventualele nereguli. Acțiunea sa este interpretată ca o formă de favorizare a unei entități economice, fapt sancționat de legea penală.
Perchezițiile desfășurate la domiciliul său au durat mai multe ore, iar anchetatorii au ridicat documente, telefoane și calculatoare. În paralel, au avut loc verificări și în alte locații legate de anchetă.
Cristian Popescu Piedone nu este la primul contact cu DNA. De-a lungul carierei sale, a fost implicat în mai multe dosare controversate, inclusiv cel privind tragedia de la Colectiv, pentru care a fost condamnat, dar ulterior eliberat condiționat.
În acest nou caz, procurorii verifică dacă fapta poate fi încadrată ca abuz în serviciu, complicitate la obstrucționarea justiției sau divulgare de informații clasificate. Până la o decizie finală, Piedone beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Piedone este un măscărici corupt și cuu tupeu . Nu contestă nimeni realitatea mizeriilor găsite la controale . S>nt la fel de corupți și mizerabili atît cei care controlea*ă cît și cei controlați . Pe lîngă ăstia apare un al treilea jucător DNA care are la rîndul său protejați printre cei controlați ….