DOC. Aprobat! Legea cu privire la Procuratură – modificată. „Reducerea mandatului președintelui CSP de la 4 la 2 ani”
Miercuri, 26 aprilie, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură, care are drept scop „sporirea independenței sistemului și fortificarea capacităților Consiliului Superior al Procurorilor (CSP)”.
În acest sens, s-a decis transferarea în componența CSP a Inspecției procurorilor, care acum este în subordinea Procuraturii Generale (PG). Odată cu modificarea propusă, conform Executivului, Inspecției i se acordă autonomie funcțională, care este necesară la „examinarea independentă a sesizărilor privind abaterile disciplinare ale procurorilor”. Legea va fi completată și cu o listă mai largă de abateri disciplinare, iar termenul de prescripție va fi majorat pentru a reuși „examinarea complexă a încălcărilor comise”. A fost majorat și numărul inspectorilor de la 6 la 9, transmite Ziarul de Gardă.
De asemenea, s-a aprobat crearea în cadrul CSP a unui colegiu unic responsabil de evaluarea integrității etice și financiare a procurorilor care nu vor nimeri sub incidența primei evaluări. Astfel, prin aceste instrumente, se propune evaluarea averii și integrității tuturor procurorilor aflați în funcție, așa cum s-a procedat și în cazul judecătorilor.
„Printre modificările referitoare la activitatea CSP în calitate de garant constituțional al independenței și integrității procurorilor se înscriu: revizuirea componenței CSP și ajustarea acesteia la recomandările Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO), formulate în cadrul rundei a patra de evaluare a R. Moldova; reducerea mandatului președintelui CSP de la 4 la 2 ani, fără posibilitatea exercitării a două mandate cu instituirea principiului rotației funcției de președinte”, menționează Guvernul.
Proiectul mai conține și „un șir de prevederi tranzitorii referitoare la asigurarea eficientă a migrării Inspecției de la PG la CSP, dar și clarificări referitoare la intrarea în vigoare a legii”.