DOC/ Chirtoacă cere demisia lui Robu: A sesizat CSP pentru a fi „deferit justiției”
Dorin Chirtoacă cere demisia lui Dumitru Robu. Acesta a depus o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor în care indică un șir de ilegalități pe care le-ar fi comis Dumitru Robu și îi cere Consiliului să admită cererea, iar Procurorul General interimar să fie deferit justiției și tras la răspundere, potrivit Unimedia.
Chirtoacă a indicat un șir de abuzuri, care le-ar fi comis Dumitru Robu.
„Este de notorietate faptul că D. Robu împreună cu un grup de peste 70 de persoane, a instrumentat mai multe dosare penale la comanda politică a remului Plahotniuc – Dodon, împotriva subsemnatului. Până în prezent toate acuzațiile false au fost demontate iar în dosare s-a ajuns ca procuratura nu poate face referire la nicio probă și la niciun document care să mă incrimineze. Cu toate acestea procuratura nu renunță la învinuiri, iar absurdul continuă”, a declarat Chirtoacă.
Procurora responsabilă de comunicare cu mass-media, Mariana Cherpec, a declarat că instituția nu va comenta declarațiile lui Chirtoacă.
„Procuratura nu va comenta declarațiile unor participanți de pe dosarele penale instrumentate de instituție. Conform procedurii legale orice persoană este în drept să se adreseze cu plângeri dacă consideră ca i s-au lezat anumite drepturi. în speță, urmează să se expună CSP pe marginea plângerii înaintate de petent”, a spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Dorin,nu fi prea hitru ! Toata lumea stie ca ai format un grup criminal care trebuia sa buna mina pe parcarile cu plata.Ce mai vrei,ce demisie Dorin,aiuresti ?